În primul rând vreau să mulțumesc pentru urări 
Oficial am terminat cu toată nebunia. Pot să arunc de acum fără nicio problemă toate caietele de mate și toate comentariile la română. Gata cu integrale, derivate, nervi cranieni, modernism si neomodernism. Poate fac un foc de tabără..ceva 
)
Probele orale le-am luat pe toate cu 10, acum urmează să văd media finală
Toate bune și frumoase.. NOT! Am reușit cu probele la bac, dar eu duminică îmi făceam veacu pe la urgențe. Glicemiile mari și-au spus cuvântul. M-au vrut în spital cu orice preț, așa că am stat internată cu învoire specială pentru a da probele. Și să vedeți cum am mers eu cu fluturașu-n venă la mate și la bio, dar ce mai contează?
Și acum cică sunt internată, dar mă lasă acasă și mă duc de mai multe ori să-mi facă antibiotic in venă. Și DOARE!
În rest sunt FOARTE antisocială zilele astea și în plus mi-am pierdut telefonul prin cameră pe undeva și e închis so.. seriale, cireșe and shhhht !
BAC = 2 saptamani de examene si glicemii mari. Pac pac!
Da, știu.. lipsesc în nesimțire de pe aici, dar chef nu am și nici timp de fapt. Sunt mult prea ocupată să pierd timpul aiurea. În principiu nu am făcut mai nimic bun zilele astea (adică nimic relaționat cu biologia, româna și matematica ). Și pun pariu că o sa regret asta. Mda… în rest pot să spun că sunt mulțumită de starea mea generală. Nu e perfectă, dar nici rea nu-i. Încerc să mă țin departe de fructe, dar când mă gândesc la cireșe si la pepene verde înnebunesc!
Dacă până acum nu eram destul de speriată și de conștientă de cât de periculosă și înșelătoare poate fi boala asta, am aflat acum. Dacă până acum treceam cu vederea o glicemie mare ( vezi post anterior! – stupid stupid me) și nu vedeam cu adevărat efectele ei, am aflat acum. Mai exact duminică, când am ajuns în urgențe fără să pot respira, d-apăi să mai stau de una singură în picioare. Nici apă nu puteam să beau că dădeam tot afară. Conectată la tubul de oxigen și la perfuzii am reușit să-mi revin încetul cu încetul, dar am rămas cu o sperietură groaznică.
Băi, era să mor!
În pana mea.. am abia 19 de ani. Totul până aici.
Cu cât îmi verific mai des glicemia, îmi calculez carbohidrații, sunt atentă la insulină cu atât uit să mă bucur de prieteni, de un film bun, de clipe care altădată mă făceau să exclam ce frumoasă e viața!
Mereu am fost pe extreme. Și ce dacă am acum 400? Știu că e foarte grav. Știu consecințele unei glicemii atât de mari, dar dacă îmi fac insulină și ea tot crește, intru în panică. Dar la ce folos? Doar stresul crește și mai mult glicemia. Asta este, mi-am făcut doza de insulină, mi-am făcut treaba.. acum dacă ea alege să crească, treaba ei.Asta nu înseamnă că voi renunța la insulină. N-am să mai las această boală să mă afecteze pentru că în ritmul ăsta am să o iau razna. Și la ce folos am eu glicemii bune dacă toată ziua mi-o ocup doar cu gândul la boala asta?
Am lăsat niște valori să-mi schimbe viața, încrederea în mine ( drama, drama, drama).
-
-
Recent Comments
Crisia on fin ruxxandrra on fin Svastik on fin Dojo on Bizi! stormcloudi on Bizi! My links
