Archive for January, 2009

Hipoglicemia

Vreau să înşir mai multe cuvinte despre hepoglicemii pentru că mi se pare un subiect destul de delicat. Cine mă cunoaşte şi stă oarecum ceva timp cu mine  ar trebui să ştie câte ceva din păcate. Şi bineînţeles cine vrea să mă  ajute. M-am gândit mult înainte să scriu acest post.. poate pentru că e aiurea să depinzi de altul. Mie nu-mi place să cer ajutorul altcuiva de exemplu, dar uite că viaţa mă pune la încercare.

Hipoglicemia este unul din efectele nedorite ale insulinei şi se defineşte prin scăderea glicemiei sub 80- 70 mg%. Hipoglicemiile pot fi uşoare (80-60) – caz în care pot să le tratez singură şi grave – când nivelul zahărului din sânge scade la 50 sau chiar mai puţin mg%.

Hipoglicemiile severe, cu pierderea de lungă durată a stării de conştiinţă, pot fi mortale.

Simptomele hipoglicemiei

  • senzaţia de foame
  • tremurături ale mâinilor sau întregului corp
  • transpiraţii reci
  • paloare a feţei
  • dureri de cap
  • confuzie şi dezorientare
  • somnolenţă
  • tulburări de comportament – crize de de plâns sau de furie, stare de panică, teamă
  • tulburări de vedere
  • pierderea stării de conştiinţă (comă)

Toate aceste simptome pot apărea singure sau asociate între ele.

Hipoglicemiile se împart în trei categorii: uşoare, medii şi severe.

  • UŞOARE: se poate recunoaşte şi trata de către pacient  – în cazul de faţă de mine. Trebuie să iau 15-20 de carbohidraţi şi să aştept. După aprox. 10 minute se ia glicemia din nou, iar dacă nu a crescut mai iau 15 carbohidraţi şi tot aşa.
  • MEDII: deşi pacientul îşi poate recunoaşte hipoglicemia, nu o poate combate singur. Se manifestă prin stare confuzională, mers nesigur, greutate în vorbire, comportament schimbător ( plâns fără motiv sau stare de agitaţie, nervozitate sau agitatţie ). Aici este nevoie de ajutorul altei persoane să ajute pacientul să mănânce ceva dulce – o bomboană, ciocolată etc. Ceva care creşte repede nivelul zahărului din sânge pentru a nu se ajunge la hipoglicemia severă, sau chiar la comă.
  • SEVERE: aici este întotdeauna nevoie de ajutorul altei persoane. Se poate manifesta prin confuzie, dezorientare, agresivitate, agitaţie, zbateri şi în final, dacă nu se intervine, prin pierderea conştiinţei. Acest tip de hipoglicemie se poate rezolva doar prin injectarea glucagonului. Orice persoană cu diabet ar trebui să aibă asupra sa seringă cu glucagon – orice persoană mai puţin EU bineînţeles pentru că la noi în oraş nu exista aşa ceva în nicio farmacie. Sper să rezolv asta curând. Instrucţiunile pentru injectarea glucagonului sunt afişate pe cutia acestuia. Are chiar desen să înţeleagă toată lumea  🙂

Bineînţeles sunarea ambulanţei este necesară din momentul în care se observă semne inconştienţă.

Sună urât, aiurea, înfricoşător (cel puţin pentru mine) şi aşa mai departe, dar n-am ce face. O să fie situaţii în care viaţa mea va depinde de un necunoscut.

Ce mă sperie pe mine este că trăim în România, o ţară în care nu se ştie mai nimic despre diabet. Trăim într-o ţară în care oamenii cred că de la prea multe dulciuri ajungi să faci diabet. În alte ţări de exemplu, persoanele cu diabet poartă brăţări medicale (foarte drăguţe btw) ca în cazul unei hipo/hiperglicemii să ştie lumea că are diabet şi ca urmare să ştie şi ce să facă. Aici să zicem că porţi tu brăţara şi leşini pe stradă, dar cine se uită la mână? Sau chiar de s-ar uita, ar şti ce să facă? Pentru că după mintea multora, cei cu diabet nu au voie dulciuri şi punct. Deci EU dacă voi lesina pe stradă, nimeni nu va şti ce să îmi facă. Nici nu ar încerca probabil. Serios. Am căzut odată şi nu s-a apropiat nimeni de mine ( pe atunci nu aveam diabet, dar nu am mancat nimic pana la ora 17 si veneam de la o sedinta de solar, iar difernta de temperatura dupa ce am iesit afara m-a dat pe spate – NU faceti ca mine!!!) . Îmi rămâne doar să sper că am un înger păzitor acolo sus şi atât. Nu vreau să învinovăţesc pe nimeni aici. Nici pe cei care nu ştiu nimic de boală, pentru că în primul rând nici în şcoli nu se învaţă. La boli de nutriţie e trecută gastrita, ulecerul sau ceva de genul. Heh, de parcă poţi face ceva, sau ajuta pe cineva în cazul unei gastrite. Nu vreau să-i învinovăţesc nici pe cei care au trecut pe lângămine şi nu au făcut nimic. Ce să zic? Fiecare cu problemele lui, dar vorba cuiva: Dumnezeu să te binecuvinteze, BOULE!  🙂

Si ca sa fiu sincera nu vreau sa ii invinovatesc nici pe cei care nu stiu cu ce se mananca diabetul pentru ca si eu faceam parte din aceasta categorie.

IPump

Deşi am mai zis-o de câteva zeci de ori, o mai repet şi a treia oară :)) Abia aştept să port pompa de insulină!!! Adio injecţii!! Mâncatul în oraş va fi mult mai plăcut de acum. Mă enervează să se uite lumea la mine ca şi cum m-aş droga 😐 , deşi uneori chiar mă distrează curiozitatea lor. Eram odată la baie şi îmi faceam insulina în mână. Mi-am pus 22 de unităţi Lantus şi m-am înţepat. În secunda doi au intrat două gagici în baie. Au rămas nemişcate vreo 5 secunde şi au înghiţit în sec. Parcă omorâsem un om. În următoarele 5 secunde, cât mi-am mai ţinut eu acul în mână, şi-au scos fetele pudra să-şi fardeze năsucul :)) şi probabil telefonul să-şi facă poze.
Cu pompa va fi mult mai uşoooor. Un fresh de portocale? Ok. Apăs un simplu buton. O cafea cu lapte? la fel 😀
Cert este că îmi voi putea controla boala mult mai bine. Visez la o hemoglobină (A1C) mai mică de 6.

A day with diabetes

Cute!

Nu-i drăguţ glucometrul roz?

E ciudat cum s-au schimbat priorităţile. Acum mă uit după glucometre, brăţări medicale şi alte accesorii.. nu zic, mai trag un ochi şi la telefoane şi haine, dar cine ar fi zis că mă vor interesa toate astea? Sau cine ar fi zis că voi vorbi despre toate astea pe net, să citească toată lumea? Când acum aproape un an nu vroiam să zic la nimeni..



%d bloggers like this: