Archive for March, 2009

O luptă continuă

Viața mea poate fi numită oricum, numai plictisitoare nu. Eu și dacă lenevesc toată ziua, tot trebuie să-mi iau glicemia, să intru ca într-un ring de box cu ea și dă-i cu mâncare, dă-i cu insulină, dă-i cu mișcare. Iar glicemia crește la 200, apoi scade de la 100 la 70. Andra scoate pompa, ia ceva de mâncare, apoi verifică. Ah! Acum e prea mare, ar fi timpul pentru o mișcare?

FUN FUN FUN!

Oricum nu mă plâng. Săptămâna asta chiar a fost bine. 170, 130, 145, 200, 80, 123..etc. Nu sunt perfecte, știu, dar chiar m-am străduit. În numai 5 zile am consumat 50 de testere. Mai am de muncit la ele, mai ales că la o glicemie de 113, atât cât am acum, am simptome de hipoglicemie.

Azi noapte m-am trezit pe la 4 tremurând toată. Am testat și aveam 70! Mi-am dat pompa jos și am pornit spre frigider :))) . În dimineața asta aveam 201! N-ar fi fain să se facă o insulină să țină glicemiile doar între 90-120?? Mulți au fost care m-au întrebat de ce nu m-am vindecat dacă fac insulină, de ce mai am glicemii peste 200. Mulți sunt cei care cred că având diabet, nu am voie să mă ating de dulciuri și atât. NU, dragii mei. Diabetul implcă mult mai multe. E o boală foarte complexă. E o boală de care dacă nu ai grijă poți ajunge la multe alte boli mult mai urâte. La mine a fost la pachet cu depresii peste depresii, ce mai.. o adevărată dramă.

Totul e în trecut acum. Cu ajutorul pompei de insulină și cu senzorul de continuă minitorizare a glicemiei (pe care  și acum îl aștept, deși am făcut comanda de o lună *sigh* ) va fi mult mai ușor. Apropo de tehnologie, mi-am achiziționat un nou glucometru Accu-chek Compact plus.  Sunt foarte încântată de el.

Advertisements

Orice ar fi..

Mi-am dat seama că deși mi-am propus să am glicemii perfecte, nu prea m-am ținut de promisiune. Am avut o săptămână  mai agitată, iar stresul a fost la ordinea zilei. Cum eu mă enervez repede, normal că și glicemia creste.

Partea cu teoria o știu. NU trebuie să te enervezi, trebuie să te liniștești, să gândești la rece etc. Mda.. ușor de zis.

Emoțiile cresc glicemia.. Mă văd la examen cu vreo 3 fiole pregătite în genutuță :)))) . În schimb bucuria scade glicemia (deci dacă am glicemia mare, faceți bine și răsfățați-mă! ), la fel ca alcoolul – chiar râdeam la un moment dat cu cineva că dacă ai glicemia mare, nu-ți mai faci insulină, ci iei sticla de vin și până la fund! =)) . Ajungi în comă alcoolică și nu în comă diabetică =))

În altă ordine de idei: ok -ai diabet, trebuie să îți verifici glicemia, să îți faci insulină, să îți calculezi carbohidrații și multe altele, dar chiar dacă le faci perfect, tot poți avea probleme cu menținerea gilcemiilor în limite. Orice ar fi, orice s-ar întâmpla, trebuie să fii atent. Mă doare capul? O fi de la oboseală că nu am dormit mai deloc, sau e din cauza glicemiei mari? Trebuie să-mi  fac glicemia să verific. Când mi-e sete – poate fi din cauza unei glicemii puțin peste 180 (că dacă e mult peste, e o stete inconfundabilă și știu sigur că o am mare), sau poate fi din cauză că.. mi-e sete pur și simplu :d

Persoanele cu diabet trebuie să fie ordonați, să-și planifice totul cică. Da da… Eu și organizarea! 😛 Nu sunt obișnuită să-mi planific ziua . La mine e ce-o fi, o fi. Nici de lucruri nu am mare grijă. Mereu mi se întâmpla să uit insulina sau glucometrul acasă. Totuși acum e altfel. Când vine vorba de pompă, de insulină, de consumabile pentru pompă,  de glucometru, de veșnicul pliculeț de zahăr/soluție de glucoză, am grijă.

Am așa mare de grijă de pompă să nu o scap, să nu o zgârii, încât de 3 săptămâni nu cred că a trecut o zi în care să nu-mi scap telefonul pe jos. Toata atentia e canalizata pe pompa :d În primele zile aveam coșmaruri că ba scap pompa , ba o ud, ba vine cineva la mine în toiul nopții și butonează și îmi livrează insulină, și pac! intru in coma. brrr



%d bloggers like this: