Archive for April, 2012

Pentru hipoglicemie

Maine plec pe meleaguri straine pentru cateva zile, iar avand in vedere ca am ales avionul ca mijloc de transport m-am tot gandit ce sa-mi iau la mine in caz de hipoglicemie. Cum in bagajul de mana gramajul la lichide nu trebuie sa depaseasca 100 ml, iar sucul de fructe  se deterioreaza la caldura, am ales sa-mi iau sticlute cu Gingo Biloba si Ginseng care contin si miere. Le-am luat vara trecuta dintr-un magazin naturist sa ma ajute la escaladat muntii.

Imi plac foarte mult pentru ca actioneaza repede si in plus au un capacel de cauciuc in care bagi paiul din dotare; nici nu trebuie sa bei toata sticluta pentru ca daca scoti paiul lichidul ramas nu curge.

Humus pentru o glicemie mai buna

De sarbatori imi facusem humus clasic (naut,pasta de susan, usturoi,suc de lamaie), dar am avut probleme cu glicemia din cauza nautului (plus ca nici nu era raw), asa ca ieri am incercat reteta Doinei Oprea.

Mie mi-a iesit mai verde preparatul pentru ca nu obisnuiesc sa decojesc legumele, dar a fost delicios, iar faptul ca are mai putini carbohidrati m-a incantat si mai mult 🙂

Meniu de sarbatori

Guacamole ( reteta Ligia Pop) – motivul pentru care salata de vinete nu-mi mai face cu ochiul 🙂

Bombonele cocos – reteta Ligia Pop

Tort de capsuni – reteta Ligia Pop. A fost cel mai delicios tort pe care l-am mancat pana acum. Nici nu-mi venea sa cred ca e RAW! Si carnivorii din familie l-au apreciat 🙂

De sarbatori

Pentru mine sarbatorile se traduc prin familie. Pare a fi la prima vedere un stereotip scos din gura unui reporter, dar chiar nu e asa.

In urma cu ceva ani mi-am implorat parintii sa ma lase sa ma duc la biserica cu gasca, dar nu m-au lasat. M-am suparat si de nervi cred ca au curs si vreo doua lacrimi. Mi-au explicat ei ca  asta se face in familie, dar eu nu intelegeam cum altii se duc, iar eu nu. La 15 ani era mare necaz. Nu-mi vine sa cred ce drama am facut din asta si acum, in interiorul meu, rad usor de situatie si de propria persoana. Desi ai mei m-au rasfatat si m-au lasat sa fac ce vreau in cele mai multe din cazuri, sunt fericita ca din cand in cand au pus piciorul in prag. Rezultatele sunt vizibile si ma bucur ca, datorita lor, am o educatie buna, zic eu. Acum e la moda nesimtirea, tupeul, kitsh-ul si frecventarea cluburilor de la 14 ani.

Faptul ca m-am suparat cand mi s-a raspuns negativ la dorinta mea poate intr-un fel sa fie si din cauza relatiei mele cu familia. De cand ma stiu am fost o persoana introvertita, preferand mereu sa-mi rezolv problemele singura. Orgoliul meu a accentuat si mai tare problema pentru ca nu-mi placea sa fiu ajutata deloc si cred cu putere ca asta a fost si motivul principal al depresiei in urma diagnosticarii cu diabet; atunci mi-am dat seama ca vor fi posibile situatii in care viata mea va depinde de altcineva (ceea ce s-a si intamplat).

In alta ordine de idei, eu mi-am petrecut sarbatorile cu familia, prietenul si catelul si chiar m-am simtit bine.

Concluzie: O problema, in cazul meu o boala, are si partile ei pozitive. Diabetul m-a facut sa fiu mai apropiata de persoanele dragi, sa imi faca placere sa stau cu familia, sa comunic mai des cu ei si sa le cer sfatul.

Stop being the victim and start being the solution!

Inca din copilarie am fost rafatata de parinti, in limita posibilitatilor bineinteles. Mama spune ca am eu un stil aparte de a obtine ce vreau.

Dupa ce am facut diabet si am intrat intr-o stare depresiva, parintii mei au incercat sa ma ajute prin toate mijloacele posibile: pompa de insulina, aparat chinezesc electromagnetic care promitea marea cu sarea, psiholog, si clinici particulare. Pe langa toate astea, atentia lor asupra mea era si mai mare. In afara faptului ca se interesau de glicemii, au incercat sa-mi faca viata mai frumoasa, sa compenseze cumva golul adus de diabet in viata mea.

Din aceasta cauza de-a lungul timpului m-am izbit de comentarii rautacioase din partea unora. Aceste comentarii le auzeam de la persoane apropiate (de la persoane necunoscute  la prieteni). Mi-amintesc si acum cum o doamna internata in spital langa mine imi spunea sa nu mai fac atatea teste de glicemie ca irosesc banii – bine, parerea ei chiar nu m-a atins, dar a celorlalti da. M-au afectat foarte mult pentru ca nici eu nu eram intr-o stare emotionala buna. Si uite asa am cazut usor-usor in extrema cealalta.

In prima instanta nu vroiam sa-mi pun pompa de insulina, ca vezi Doamne: sa sufar numai eu! De ce sa-mi chinui parintii din punct de vedere financiar? Apoi am renuntat si la micile mele placeri: iesiri in oras, reviste, haine etc., orice implica bani cheltuiti. Ajunsesem sa stau practic izolata in casa, dar asta nu neaparat din cauza celor de mai sus.

Acum am trecut peste, dar privind inapoi mi-e groaza de acea perioada. Mi-e ciuda pe MINE! Nu altii sunt vinovati pentru aceasta situatie, ci EU. EU am lasat sa ma afecteze parerile celor din jur! Eu am ales sa ma inchid in casa pierzand si prietenii care mi-au fost alaturi.

You know what? Life is too short, don’t complain, don’t hate, and don’t argue. Just breathe. No one is stifling you except yourself, and if you think otherwise: Who do you think controls your actions, your thoughts, and your patterns? You do! Stop being the victim and start being the solution.

De ce?

Am mai vorbit aici  despre perioadele mele de depresie, dar as vrea sa mai adaug ceva. In aceste intervale de timp mereu imi puneam intrebarea DE CE? DE CE MI SE INTAMPLA TOCMAI MIE? 

Ma framantam continuu si nu vedeam partea plina a paharului: faptul ca am posibilitatea de a controla aceasta boala, ca pot apela la tot felul de tratamente. Doamne fereste sa faca diabet (si nu numai!) un copil al strazii care nu are ce purta in picioare si nu are ce manca. Si totusi nu e vorba de bani, pentru ca avem dreptul la tratament gratuit de insulina (bandeletele sunt insa putine, dar si asa te poti descurca intr-un fel sau altul), CI de faptul ca majoritatea acestor copii nu stiu nici sa citeasca, nici sa calculeze. In cazul lor informatia e minima daca doctorul nu e rabdator cu ei sa le explice alte alternative de a calcula ( cu lingura, cu paharul etc.). Eu de la diagnosticare am plecat cu un meniu facut pe doua zile si necesarul de insulina la fiecare masa. Nu tu lista de alimente si informatii nutritionale, nu tu alte explicatii. Pe stilul: mananca, Ruxi, la fel in fiecare zi! 

Diabetul este o boala grea, da (mai ales daca ajungi la complicatii), DAR se poate trata. Trebuie doar sa gandesti si pentru pancreas :). Mi se intampla de multe ori sa vad o farfurie de mancare si intai sa ma gandesc la gramaj, carbohidrati si index glicemic, iar mai apoi la gust.

In alta ordine de idei am incetat sa-mi mai pun intrebari fara raspuns si sa-mi vad de viata. Bineinteles, diabetul face parte din ea, dar nu ma defineste. Intai sunt fiica, sora, iubita, prietena, o simpla cunostinta, Ruxandra/Ruxi/Andra… sau cum vreti sa-mi spuneti.

Diabetul nu este o piedica

Cand am inceput sa consum numai cruditati eram putin sceptica in privinta diabetului. Nu eram sigura ca aceasta boala imi va permite sa am acest stil de viata si mi-era oarecum frica de faptul ca voi ajunge in situatii cu hipoglicemie si va trebui sa incalc regulile dietei. Ziua de ieri mi-a dovedit contrariul. Inainte sa ma urc la volan mi-am facut un fresh de grapefruit, iar cand simteam tremurici in maini  si nu puteam sa opresc luam cate o gura de suc. Rezultatul? Am ajuns acasa cu o glicemie perfecta.

Concluzia: daca vrei cu adevarat se poate! (cu sau fara diabet). Trebuie doar sa fii pregatit pentru orice situatie pentru ca nu gasesti peste tot mancare sanatoasa. Eu si acasa imi tin mereu storcatorul bagat in priza si un cos de fructe langa el pentru a nu fi nevoita sa apelez la zahar/tablete de glucoza. Le am si pe cele din urma alaturi de glucometru in cazul in care uit sa imi iau fresh sau fructe la mine.



%d bloggers like this: