Hipoglicemia

Vreau să înşir mai multe cuvinte despre hepoglicemii pentru că mi se pare un subiect destul de delicat. Cine mă cunoaşte şi stă oarecum ceva timp cu mine  ar trebui să ştie câte ceva din păcate. Şi bineînţeles cine vrea să mă  ajute. M-am gândit mult înainte să scriu acest post.. poate pentru că e aiurea să depinzi de altul. Mie nu-mi place să cer ajutorul altcuiva de exemplu, dar uite că viaţa mă pune la încercare.

Hipoglicemia este unul din efectele nedorite ale insulinei şi se defineşte prin scăderea glicemiei sub 80- 70 mg%. Hipoglicemiile pot fi uşoare (80-60) – caz în care pot să le tratez singură şi grave – când nivelul zahărului din sânge scade la 50 sau chiar mai puţin mg%.

Hipoglicemiile severe, cu pierderea de lungă durată a stării de conştiinţă, pot fi mortale.

Simptomele hipoglicemiei

  • senzaţia de foame
  • tremurături ale mâinilor sau întregului corp
  • transpiraţii reci
  • paloare a feţei
  • dureri de cap
  • confuzie şi dezorientare
  • somnolenţă
  • tulburări de comportament – crize de de plâns sau de furie, stare de panică, teamă
  • tulburări de vedere
  • pierderea stării de conştiinţă (comă)

Toate aceste simptome pot apărea singure sau asociate între ele.

Hipoglicemiile se împart în trei categorii: uşoare, medii şi severe.

  • UŞOARE: se poate recunoaşte şi trata de către pacient  – în cazul de faţă de mine. Trebuie să iau 15-20 de carbohidraţi şi să aştept. După aprox. 10 minute se ia glicemia din nou, iar dacă nu a crescut mai iau 15 carbohidraţi şi tot aşa.
  • MEDII: deşi pacientul îşi poate recunoaşte hipoglicemia, nu o poate combate singur. Se manifestă prin stare confuzională, mers nesigur, greutate în vorbire, comportament schimbător ( plâns fără motiv sau stare de agitaţie, nervozitate sau agitatţie ). Aici este nevoie de ajutorul altei persoane să ajute pacientul să mănânce ceva dulce – o bomboană, ciocolată etc. Ceva care creşte repede nivelul zahărului din sânge pentru a nu se ajunge la hipoglicemia severă, sau chiar la comă.
  • SEVERE: aici este întotdeauna nevoie de ajutorul altei persoane. Se poate manifesta prin confuzie, dezorientare, agresivitate, agitaţie, zbateri şi în final, dacă nu se intervine, prin pierderea conştiinţei. Acest tip de hipoglicemie se poate rezolva doar prin injectarea glucagonului. Orice persoană cu diabet ar trebui să aibă asupra sa seringă cu glucagon – orice persoană mai puţin EU bineînţeles pentru că la noi în oraş nu exista aşa ceva în nicio farmacie. Sper să rezolv asta curând. Instrucţiunile pentru injectarea glucagonului sunt afişate pe cutia acestuia. Are chiar desen să înţeleagă toată lumea  :)

Bineînţeles sunarea ambulanţei este necesară din momentul în care se observă semne inconştienţă.

Sună urât, aiurea, înfricoşător (cel puţin pentru mine) şi aşa mai departe, dar n-am ce face. O să fie situaţii în care viaţa mea va depinde de un necunoscut.

Ce mă sperie pe mine este că trăim în România, o ţară în care nu se ştie mai nimic despre diabet. Trăim într-o ţară în care oamenii cred că de la prea multe dulciuri ajungi să faci diabet. În alte ţări de exemplu, persoanele cu diabet poartă brăţări medicale (foarte drăguţe btw) ca în cazul unei hipo/hiperglicemii să ştie lumea că are diabet şi ca urmare să ştie şi ce să facă. Aici să zicem că porţi tu brăţara şi leşini pe stradă, dar cine se uită la mână? Sau chiar de s-ar uita, ar şti ce să facă? Pentru că după mintea multora, cei cu diabet nu au voie dulciuri şi punct. Deci EU dacă voi lesina pe stradă, nimeni nu va şti ce să îmi facă. Nici nu ar încerca probabil. Serios. Am căzut odată şi nu s-a apropiat nimeni de mine ( pe atunci nu aveam diabet, dar nu am mancat nimic pana la ora 17 si veneam de la o sedinta de solar, iar difernta de temperatura dupa ce am iesit afara m-a dat pe spate – NU faceti ca mine!!!) . Îmi rămâne doar să sper că am un înger păzitor acolo sus şi atât. Nu vreau să învinovăţesc pe nimeni aici. Nici pe cei care nu ştiu nimic de boală, pentru că în primul rând nici în şcoli nu se învaţă. La boli de nutriţie e trecută gastrita, ulecerul sau ceva de genul. Heh, de parcă poţi face ceva, sau ajuta pe cineva în cazul unei gastrite. Nu vreau să-i învinovăţesc nici pe cei care au trecut pe lângămine şi nu au făcut nimic. Ce să zic? Fiecare cu problemele lui, dar vorba cuiva: Dumnezeu să te binecuvinteze, BOULE!  :)

Si ca sa fiu sincera nu vreau sa ii invinovatesc nici pe cei care nu stiu cu ce se mananca diabetul pentru ca si eu faceam parte din aceasta categorie.

58 Responses to “Hipoglicemia”


  1. 1 Tomata cu scufita January 19, 2009 at 9:54 am

    😦 Ma numar printre ignorantii care cred ca de la prea multe dulciuri faci diabet. Chiar nu stiu prea multe lucruri despre boala asta si ma bucur ca ai luat initiativa de a scrie despre boala ta pe net. Cred ca iti trebuie mult curaj, lucru pentru care te admir.🙂

    N-am apucat sa citesc prin tot blogul tau, dar ar fi interesant de stiut cum pot cei nestiutori (ca mine) sa ii ajute pe cei care fac o criza de diabet pe strada.

  2. 2 ruxxandrra January 20, 2009 at 7:47 am

    Chiar mă bucur că este cineva interesat.
    Intr-adevăr mi-e greu sa scriu toate astea, dar o fac în speranţa că mai pot ajuta pe cineva.
    Merci😉 pt mine e o încurajare să continui

  3. 3 Dojo January 20, 2009 at 11:09 am

    Ruxi scrie cat mai multe despre asta. Deja prin articolul asta si eu, total dezinformata in ceea ce priveste diabetul, am aflat cate ceva. Cine stie, poate odata cineva ar avea nevoie de ajutor si nu ma voi uita ca proasta in targ la el/ea.

    Fa rost si de bratara in cauza si eventual pune o poza .. sa stim si noi, astia neinformati, cum arata si sa recunoastem eventual un om aflat in criza hipoglicemica. Normal ca prioritar este sa suni la 112, dar poate in minutele alea si noi putem face pentru un diabetic ceva simplu .. si seringa aia e bine sa o gasesti (de fapt continutul) .. asa esti deja ceva mai linistita.

    E indicat sa se faca totusi o informare mai buna si in scoli si in media. Ca pana la urma sunt niste vieti pe care le putem salva, stiind cateva lucruri elementare.

    Te felicit si pentru blog si pentru puterea de a trai in asemena conditii. Si iti doresc SANATATE si o viata cat mai usoara😉

  4. 4 ruxxandrra January 21, 2009 at 6:13 pm

    Dojo, multumesc mult pentru urari.

    Voi mai scrie despre diabet. Am multe in cap, dar le iau pe rand.
    Ma bucur sa primesc feed-back si de faptul ca exista cineva acolo interesat de asa ceva.

    • 5 jugastru April 6, 2012 at 8:53 am

      buna sunt alex am si eu diabet de gardul intai de 2 ani si sincer am avut de multe ori hipoglicemie mi sa intamplat sa cad jos dar spre norocul meu ca sunt plecat din tara si poate cu asta am avut noroc ca lumia depe strada a sunat repede la urgenta . sincer ma bucur ca ai curajul de a scrie despre diabet ca sincer eu de cate ori imi dau injectile mai ales seara mi mila de mine
      si sincer mie rusine sa spun la cineva ce am ca multa lume nu intelege si o vede ca pe un handicap

      • 6 ruxxandrra April 6, 2012 at 6:12 pm

        Buna Alex!
        In primul rand vreau sa iti spun ca si eu am avut multe momente urate din cauza diabetului. Aproape toata experienta mea alturi de aceasta boala a fost pe glicemii mari. Am avut depresii, am ajuns in spital de mai multe ori, am lesinat pe strada, dar aproape toate s-au intamplat din vina mea, din cauza faptului ca nu acceptam ce mi se intampla. Intr-un fel frica de hipoglicemie m-a “convins” sa imi obisnuiesc organismul pe hiper.

        In al doilea rand sa stii ca nu obisnuiam sa fiu asa in viata de zi cu zi, adica imi tineam diabetul ascuns. De aceea am simtit nevoia sa cunosc persoane in aceeasi situatie cu mine.

  5. 7 Dojo January 21, 2009 at 10:41 pm

    Nu poate exista decat un feedback pozitiv, nu trebuie sa te mire asta. Ai scris despre lucruri interesante si foarte utile. Pentru mine si alti cititori, care nu suferim de diabet, dar este bine sa stim ceva. Nu doresc sa mi se prabuseasca nimeni in fata intr-o criza hipoglicemica, pentru ca mi-e teama ca as intepeni pur si simplu, dar informatiile pe care ni le oferi sunt utile. Nu se stie niciodata …

  6. 8 Adi Stanescu February 2, 2009 at 12:53 am

    In mod normal cand um om cade pe strada nu prea ai ce-i face decat sa chemi salvarea si atat daca nu esti medic, intrucat poate avea asa:
    Coma alcoolica, accident vascular, infarct miocardic, coma hipoglicemica severa (glicemii sub 45 mg/dL), coma cetoacidozica (glicemii peste 305 mg/dL)doar la cei cu DZ de tip 1, coma hiperosmolara (glicemii peste 450-500 mg/dL) care poate fi noncetoacidozica dar bazata pe o deshidratare severa, deci doar salvarea ar fi o solutie. Oricum la hipoglicemii medii este bine sa se aiba in buzunar mereu ciocolata sau bomboane intrucat injectia cu Glucagon nu e tocmai comoda (stimuleaza ea glucogeneza in ficat si creste glicemia dar…e de evitat daca nu e hipoglicemie severa si pacientul poate singur sa manance dulce).
    In legatura cu diabetul ce diabet ai ? De tip 1 sau 2 ?! Presupun ca de tip 1 din moment ce ai hipo-uri rezulta ca esti deja pe insulina ceea ce se cam prespune ca ai DZ de tip 1 sau ?
    – Diabetul de tip 1 se face in general sub varsta de 30 ani dar nu numai, apare poate si brusc in 2 saptamani sau 3 luni, nu poate fi evitat cu nimic, nu are nici o legatura cu dulciurile sau mancare de alt gen, se face datorita unei defectiuni genetice care comanda sistemului imunitar sa atace celulele beta-pancreatice ce produc insulina, asta o face Limfocitele T Citotoxice care confunda celulele beta cu dusmani ai corpului si le distruge complet deci pancreasul nu va mai produce deloc insulina, de aia cei cu tip 1 se baga pe insulina imediat si pe toate durata vietii. Ei risca hipoglicemii cel putin odata in 5 ani, asta in cazuri exemplare.
    – Diabetul de tip 2 se face la orice varsta dar mai ales dupa 40 ani, in special supraponderalii (75 % din cazuri) dar nu numai.
    Fie pancreasul nu mai e capabil sa secrete destula insulina, o face insa nu indeajuns, fie pancreasul secreta destula insulina dar din cauza sedentarismului excesiv sau alte cauze, celulele corpului si-au creat rezistenta la insulina si deci insulina nu mai poate transporta glucoza din sange in celule.
    Faza cu mancarea este o mascare a adevaratelor motive, in realitate nu dulciurile desine statatoare fac asta ci fie sendentarismul excesiv impreuna cu consum excesiv de lipide si glucide care dezvolta rezistenta la insulina, stres teribil si indelungat (chiar si fara excese alimentare), nervozitate.
    Dar cea mai importanta cauza este predispozitia genetica care face ca celulele beta sa fie lent distruse, aceasta distrugere se face mai lent daca se mananca cu atentie, insa degeaba, intrucat tot acolo se va ajunge deci a sta nemancat nu este calitate a vietii dar chiar daca nu se mai ajunge acolo, oricum te imbolnavesti psihic sa te abtii de la tot ce e bun la infinit, daca se mannaca normal si pe saturate de toate, se grabeste boala intrucat pancreasul e pe duca oricum, insa repet, nu mancarea e cauza ci genetica, mai ales daca sunt rude de grad 1 sau 2 cu diabet de tip 2, insa predispozitia genetica poate fi si fara rude cu diabet, asta si in cazul celor cu DZ de tip 1.
    – La DZ de tip 1 clar se incepe tratamentul cu insulina, de obicei Lantus (insulina lenta cu efect pe 20-24 ore) combinata cu Novorapid (insulina rapida cu efect cam 6 ore) inainte de mese ptr a evita hiperglicemiile postprandiale deci dupa mese deci ptr a evita un regim drastic care poate duce la dereglare psihica in timp la unii care nu suporta sa faca foamea. Un UI de insulina arde 2 g glucoza, asa se calculeaza dozele ptr ca si asa sunt individuale de la om la om. Daca de ex de sarbatori mananci pe saturate cozonac, hai un 250 g glucide incluse si in alte cele, trebuie bagat 125 UI insulina rapida in doze repetate mici sau mai mari dar mai rare, totul este ca sa nu ai hipo-uri dar nici hiper-uri pana se duc toate glucidele. Asta depinde de om, ca medicul habar n-are, lui ii convine sa-ti limiteze doza de glucide ca sa fie el mai sigur in loc sa te lase in pace. Reversul este ca trebuie multa miscare ptr ca ve pune Kg in plus ptr ca mananci si e si normal sa fie asa daca glucidele se proceseaza corect in prezenta insulinei, mai ales ca insulina blocheaza arderea grasimilor, dar asta o face si insulina interna deci e tot aia.
    La DZ de tip 2 unde pancreasul mai secreta inca insulina, este f bine sa se inceapa tratament cu Byetta care este un medicament de ultima ora ce scade glicemia postprandiala dar in acelas timp nici nu ingrasa spre deosebire de insulina, ptr ca taie din pofta de mancare, Byetta se ia si de catre nondiabetici ptr scadere greutate. Desigur Byetta se asociaza cu Metformin (scade rez la insulina a celulelor) sau cu Sulfonilureice (stimuleaza pancreasul sa secrete insulina, fapt care ar cam duce la epuizarea lui). Thiazoldindedione-le par ca ar proteja si celulele beta. Zic ca se asociaza cu astea ca asa am aflat, insa nu stiu, poate ca se poate lua si singura.
    Cine are intrebari sa puna, mai ales tu Ruxandra.

  7. 9 Adi Stanescu February 2, 2009 at 1:16 am

    Am citit aici, am vazut ca 55 g carbo sunt arsi de 8 unitati insulina, asta inseamna 0,15 unitati/gram de glucoza, interesant, eu stiam ca 1 unitate arde 2 g doar. Asa e f bine, 400 g carbo ii arzi cu 60 unitati fara problema de ex.
    Dupa ce am ma citit pe aici, nu pricep de ce ti-a dat regim ?! De ce-ti pune limitari cand insulina rapida te scapa de toate, ce insulina folosesti ? Novorapidul ? Oricum trebuie sa fie monocomponenta ca sa fie f buna, exista alta si mai buna ca novorapidul ca insulina rapida ?
    In alte ordine de idei, sansa ar fi un transplant de pancreas sau de insule pancreatice (desi asta este inca in stadiul experimental), insa un transplant de pancreas ar fi unica solutie in caz ca genetica ta nu-ti ataca din nou si noul pancreas, daca ataca….e degeaba, insa deocamdata alt remediu nu exista din pacate.

  8. 10 ruxxandrra February 4, 2009 at 6:32 am

    Am diabet de tip 1 descoperit acum un an. Sunt pe Lantus si Apidra si peste cateva saptamani voi trece pe pompa de insulina, deci voi folosi doar insulina rapida si voi renunta la ea lenta.
    In legatura cu tranplantul de pancreas, stiu ca e in van. Vei avea un nou pancreas, dar va trebui sa iei pastile pentru ca organismul sa nu ti-l atace; asta iti va slabi imunitatea si vei face alte boli. Nu mori de diabet si mori de altele. E aiurea. Se aseamana cu sida. Deci nu🙂 Nu risc

  9. 11 Adi Stanescu February 8, 2009 at 12:40 am

    Da, cu transplantul cam asa este, este o aiureala mai ales daca ai sistemul imunitar de ataca celulele beta, le va ataca si pe urmatoarele deci din start nu e bine, mai ales din cauza asta, adevarat este si faza cu imunitatea ca mori de altele.
    Insa ia spune-mi, de ce nu te baga pe insulina si sa-tid ea voie sa mananci orice ?!
    Eu de ex am discutat cu un medic acum 2 zile si l-am intrebat asa “si daca as avea diabet si mananc ce vreau si cat vreau merge cu insulina rapida ?”
    El zice “da` ce are ? Normal ca da ! Daca bagi de ex un cozonac ce are 500 g carbohidrati, tragi un tun de insulina Novorapid de 75 UI si gataaaa, doar sa ai grija sa nu faci un hipo, mai bine o bagi in doze mai mici dar in cateva ore”.
    Ce parere ai ? Ca majoritatea pun restrictii pe CH si mi se pare si mie si aluia aiurea rau.
    Adica asa cum pancreasul sanatos trage cu insulina cand oamenii mancau la greu paini cu marmelada pe vremuri zilnic fara restrictie, asa si cu insulina introdusa ar avea acelas efect doar ca exista risc de hipo, in rest nu vedem problema. La ei nu se intampla nimic, nici rez la insulina nu faceau, nici slabirea pancreasului, ala dadea insulina la cat bagau aia in ei, de ce nu si la noi ?!
    NU pricep deloc. Apoi dupa ce fac testul de toleranta, daca am diabet, vreau sa mananc ce doresc eu asa cum facea bunica si toti si nu aveau nimic, explica-mi si mie de ce astia pun restrictie pe CH aiurea.

    • 12 ruxxandrra February 11, 2009 at 7:57 am

      Eu sunt pe insulina. Folosesc 2 tipuri: insulina cu actiune lenta si insulina rapida pentru mancare.
      Insulina rapida este Apidra si sunt destul de multumita de ea. Regimul meu e cam asa: 50 CH dimineata, pt. care imi fac 11 Apidra, 60 CH la pranz pt. care imi fac 8 Apidra si 60 CH seara pt care imi fac 10 Apidra. Dupa cum vezi organismul meu reactioneaza diferit la insulina in functie de momentul zilei..
      In ceea ce priveste carbohidratii stiu ca pot manca absolut orice atata timp cat mi fac insulina. Mananc pana si dulce, cu mentiunea ca imi fac insulina inainte de masa. Restrictia asta de carbohidrati e data doar asa, ca recomandare. Crede-ma ca sunt zile in care depasesc doza de carbohidrati si zile in care nu pot manca atatia.

  10. 13 Adi Stanescu February 11, 2009 at 7:46 pm

    Mersi de raspuns, am ceva intrebari desigur daca nu te superi:
    1 – Cum se numeste insulina lenta pe care o iei si daca e mai buna ca Lantusul.
    2 – Apidra e mai buna ca Novorapidul ? Sau de fapt care sunt cele mai bune insuline lente si rapide care exista (conditia ar fi sa fie monocomponente deci pure dar si nu animala ci umana ptr a nu crea multi anticorpi) ?
    Eu daca mananc asa mai pe sponci (85 g CH din paiine neagra, legume si fructe), glicemia pe nemancate la 8,5-10 ore este in jur de 85 cea capilara masurata acasa, iar cea din laborator cam 92, daca mananc pe saturate (246 CH luati din cozonac bun nemtesc cu 54,5 % glucide)….mai e pe dracu` buna, este 117 capilar si in laborator habar n-am.
    Postprandial dupa masa pe saturate este durere si anume la 1 ora urca la 164, la doua ore la 142 si asta capilar deci cu glucometru.
    Totul e ca inainte de 21 decembrie cand au inceput brusc sa se deregleze glicemiile la aceias cantitate de CH rapizi (s-a dereglat in 2 ore dupa tort neindulcit cu zahar ci cu Stevia Rebaudiana), nu era asa, la 2 ore dupa 300-350 CH luati din prajituri insiropate aveam maxim 116 capilar deci nu depasea limita de 140, la 8 ore aveam un 77.
    Hemoglobina glicata a iesit 5,7 % deci o medie de 124,5 (mi se pare cam sus desi nu aveam motive sa fie atat), o sa fac Testul de toleranta la glucoza si daca iese prost nu stiu ce sa fac, eu nemancat nu pot sta, dar nici cu glicemii ridicate nu, ptr ca apar complicatiile !
    Merge insulina rapida chiar daca pancreasul lucreaza insa nu ca lumea ? Adica sa-i dam ajutoare in vederea scaderii glicemiei postprandiale ? Ca el aici nu se prea descurca, pe nemancate da.
    97 % din doctori nu discuta si pun omul pe regim in caz in care poate tine glicemia jos cu regim, insa am dat de unul care a spus ca m-ar putea baga pe insulina daca vreau sa mananc bine macar de 2 ori pe saptamana.
    Cei 97 % spune ca insulina exogena cu cea de la pancreasul meu nu prea se inteleg si se distruge pancreasul, celalalt spune ca nu conteaza, din contra, pancreasul vede ca si altcineva mai lucreaza si ii mai ia lui din munca, el procesand doar cat putea, iar diferenta dintre asta si CH dat de mancarea pe saturate sa fie procesat de insulina exogena, desigur dupa calcule amanuntite (adica sa stim cat poate el, cat e diferenta deci cat UI bagam noi).
    Ce parere ai ? Sau daca esti in Bucuresti, spune-mi te rog care e un doctor f bun la care pot sa ma adresez.
    Desigur uneori pancreasul lucreaza, dupa 406 g CH am avut 79 la 2 ore si 83 inainte, culmea. Si asta tot dupa data de 21 dec. Cred ca e o dreglare doar, nu cred ca diabetul apare in 2 ore, insa nu gasesc un doctor care sa inteleaga ca dereglarea s-a facut pe 21 dec cand am mancat ceva tort indulcit cu Stevia Rebaudiana (indulcitor natural ce nu creste glicemia).

  11. 14 ruxxandrra February 15, 2009 at 2:45 pm

    Adi, insulina mea lenta e chiar Lantus. Eu chiar saptamana viitoare ma duc sa imi pun pompa de insulina si voi renunta la cea lenta si voi lucra doar cu cea rapida.
    Apidra din cate am auzit ar fi printre cle mai bune.
    Nu sunt din Bucuresti, insa am fost internata in spitalul Paulescu la dr. Targoviste

  12. 15 Adi Stanescu February 15, 2009 at 8:04 pm

    Bun, insa ideea este cum naiba stim noi sa dozam insulina exact in functie de glucoza asa cum o face pancreasul ?! Ca doar nu ne jucam cu crizele de hipo.
    De unde stiu de ex daca mananc x aliment, nu baga glucoza si dupa 7 ore, altul baga doar pana la 3 ore si tot asa, sau chiar la acelas aliment, aceias cantitate…se comporta diferit ?!
    Pancreasul nostru stie sa regleze tot in functie de asta, noi insa cum facem ? La asta n-a raspuns nimeni.

  13. 16 raluca March 31, 2009 at 5:38 pm

    interesant ce sa zic..si eu am diabet..as dori sa dezvoltam subiecte

  14. 17 ruxxandrra April 1, 2009 at 8:53 pm

    @raluca: si mie mi-ar placea sa vorbim. Pe mine, cel putin, ma ajuta foarte mult sa vorbesc cu cineva care trece prin asta😀

  15. 18 ruxxandrra April 2, 2009 at 11:27 am

    Raluca, ti-am trimis un mail😀

  16. 19 Adi Stanescu April 3, 2009 at 6:43 pm

    Am stat si m-am gandit, ce zici daca ai putea zice “am avut diabet” ?
    Eu zic ca sunt sanse sa spui “am avut diabet”.
    Parerea mea este sa te interesezi daca poti, daca cumva sistemul tau imunitar ar putea sa lase in pace un nou pancreas, sau pe acelas insa cu noi celule beta. S-a facut transplant de pancreas chiar si la noi in 2002 la spitalul Fundeni din Bucuresti.
    S-a facut si se face transplant de insule pancreatice sau de pancreas, nu ar fi bine pentru tine asta ?
    O sa scapi naiba de insulina, de injectii, de HbA1C mare, de tot stresul, lasa pancreasul cel reutilat sau noul pancreas sa munceasca si sa gandeasca pentru tine, tu sa-ti vezi de viata ta cum ai facut pana pe 15 Ianuarie 2008 nu ?! Ce zici ? M-as bucura sa aud de la tine ca se poate sa faci asta.
    Sunt si eu interesat de discutii pe tema diabet, chiar nu am cu cine discuta despre asta si as dori sa am pe cineva cu care pot discuta, daca doresti da-mi un mail sau da-mi te rog add in yahoo messenger, ai ID-ul ca am dat mailul.
    Am o gramada de discutat.

    • 20 ruxxandrra April 4, 2009 at 11:22 am

      Crede-mă că m-am gândit la asta, dar e un pas cam riscant după mine. Am auzit transplant de pancreas/insule pancreatice, dar nu e ceva sigur. După transplant se iau pastile multe din câte am înțeles, care îți slăbesc foarte tare sistemul imunitar și ajungi să faci alte boli ( asemănător bolii SIDA). Am mai auzit de asemenea că după câțiva ani de la transplantul pancreasului organismul începe din nou să distrugă celulele beta. Și în al treilea rând, un transplant de pancreas se găsește destul de rar..

      Este o opțiune, așa-i, dar sunt prea multe riscuri la mijloc și nici nu sunt destule cercetări pe o perioadă de lungă durata.

  17. 21 Adi Stanescu April 4, 2009 at 7:54 pm

    Mda, de aia spuneam si eu ca ar fi o optiune doar, deci sistemul tau imunitar pandeste noul pancreas si il distruge, e clar atunci ca nu isi are sensul.
    Faptul cu luatul pastilelor este adevarat, mi se pare ca iei toata viata, nu doar o perioada.
    Ca se gaseste greu iar este adevarat dar aia s-ar fi rezolvat cu bani daca era cumva, multi mor in accidente, prea putine transplanturi de pancreas am auzit ca se fac, mai ales ca ba se zice ca merge bine cum am auzit eu, ba cum spui tu ca inca nu-s siguri de reusita transplantului pe termen lung.
    Desi cred ca asta e valid ptr insule, ptr pancreas stiu sigur ca s-a facut la noi in 2002 si n-am auzit de 7 ani ca fata aia sa se fi plans de ceva, poate ca a murit, cine stie, nu s-a mai spus de fapt nimic de ea, facuse si transplant renal.
    Insa am zis ca…daca ai lua pastile si nu ai avea riscuri, tot era mai bine decat ca acum, insa se pare ca nu prea e.
    Da-mi si tu un e-mail te rog daca doresti ca am si eu niste probleme legate de glicemie, luat glicemia si asa mai departe, iar tu ai fi in masura sa discuti despre asta, cel putin asa cred. Am pareri si nelamuriri dar nu am gasit persoana care sa stie ceva despre asta si o mai si intereseze.

  18. 22 Adi Stanescu April 4, 2009 at 7:54 pm

    Mda, de aia spuneam si eu ca ar fi o optiune doar, deci sistemul tau imunitar pandeste noul pancreas si il distruge, e clar atunci ca nu isi are sensul.
    Faptul cu luatul pastilelor este adevarat, mi se pare ca iei toata viata, nu doar o perioada.
    Ca se gaseste greu iar este adevarat dar aia s-ar fi rezolvat cu bani daca era cumva, multi mor in accidente, prea putine transplanturi de pancreas am auzit ca se fac, mai ales ca ba se zice ca merge bine cum am auzit eu, ba cum spui tu ca inca nu-s siguri de reusita transplantului pe termen lung.
    Desi cred ca asta e valid ptr insule, ptr pancreas stiu sigur ca s-a facut la noi in 2002 si n-am auzit de 7 ani ca fata aia sa se fi plans de ceva, poate ca a murit, cine stie, nu s-a mai spus de fapt nimic de ea, facuse si transplant renal.
    Insa am zis ca…daca ai lua pastile si nu ai avea riscuri, tot era mai bine decat ca acum, insa se pare ca nu prea e.
    Da-mi si tu un e-mail te rog daca doresti ca am si eu niste probleme legate de glicemie, luat glicemia si asa mai departe, iar tu ai fi in masura sa discuti despre asta, cel putin asa cred. Am pareri si nelamuriri dar nu am gasit persoana care sa stie ceva despre asta si o mai si intereseze.

  19. 23 Bogdan Epureanu April 4, 2009 at 11:03 pm

    Orice transplant impune anumite riscuri, iar tratamentul post-transplant trebuie intr-adevar sa fie facut in marea majoritate a cazurilor pentru toata viata si in plus iti slabeste sistemul imunitar. Nu cred ca se merita…

  20. 24 Adi Stanescu April 9, 2009 at 10:34 pm

    Mda cu transplantul cam asa este, ma gandeam la o regenerare a celulelor beta plus modificare genetica ptr a corecta defectul care spune sistemului imunitar sa atace celulele beta.
    O “mica” umblare la gene si se rezolva, orice se regenereaza, si ficatul, oricum regenerarea ar comanda-o tot genele dupa proiectul vechi dar nu merge daca nu se corecteaza si eroarea ce distruge si pe cele noi.
    Deci ar cam fi solutii, vad doar ca nu se pune problema, ori habar n-au, ori au habar dar nu vor sa spuna medicii astia.
    Poti face orice prin manipulare genetica, omul e ca un calculator, umbli in program si aia iese fara probleme. Dar pentru asta trebuie sa fi vointa nu lene cum au ei.
    Plus ca n-am auzit de altceva si anume de ceva ce ataca in mod direct glucoza exact cum ataca sucul gastric insulina !
    Cu alte cuvinte sa nu mai ai nev doar de un transporator ci de un neutralizator de glucoza, din 200 CH se duc in celule sa zicem 30, restul se neutralizeaza inainte de a intra in sange, asa scapi si de ingrasare si de hiperglicemie, apoi ce nu se digera sa se transforme in grasimi cu lant scurt ce se pot elimina prin fecale, deci iata cate idei ar fi, nimeni nu vb, nimeni nu propune, nimic.
    Asta e valabil si ptr cei sanatosi.
    Am preveni diabetul prin evitarea hiperglicemiilor postprandiale, evitam si ingrasarea deci dulciuri la greu la o adica.
    Asta sunt convins ca si exista deja, dar nu se spune, este imposibil sa nu existe un neutralizator al glucozei, orice cam are un antidot.
    Regimurile nu-s o solutie, e una chiar primitiva.

    • 25 zuza July 20, 2009 at 11:12 am

      adi,nu am citit chiar tot ce ai scris. Ai diabet si tu? Eu una as dori sa facem un forum despre subiectul asta,dar nu ma pricep la partea tehnica.

      • 26 Adi Stanescu October 13, 2009 at 12:09 am

        Buna Zuza

        Nici nu stiu ce sa zic daca am sau nu diabet, hai sa discutam pe mess daca tot suntem in cauza, si asa nu prea am cu cine discuta pe tema asta desi-s extrem de interesat, o problema destul de importanta de altfel pentru toti, dar ei ignora.
        ID meu de mess este djgenove sau mail djgenove@yahoo.com
        Da-mi add la ID sau da-mi un mail, cum doresti, eu sunt online dupa ora 20,30 mai mereu.
        Astept semnalul tau.

        Adi

  21. 27 dascalescu cornelia December 7, 2009 at 12:26 pm

    sunt o persoana de 40 ani care are diabet de 24 ani cu complicatiile de rigoare, inclusiv o amputare meta-tarsiana, acum port o proteza. Statul nu te ajuta cu nimic, iar diabetul e foarte prost comentat in Romania. Lasa-mi o adresa de mail sau yahoo.mes sa discutam A mea este cami_g692yahoo.com mail si id.yahoo.mess.cami_g69…Va doresc Sarbatori fericite tuturor, sanatate si fericire

  22. 28 Gabriela December 19, 2009 at 12:23 pm

    Am 32 de ani si de 5 ani sufar de diabet de tip I (insulino-dependent). Am citit toate discutiile voastre postate aici. Vreau si eu sa va impartasesc o parte din concluziile mele de pana acum: cred ca diabetul are legatura cu factorii genetici, dar cine comanda cand acestia declanseaza boala? De ce am facut diabet la 28 de ani si nu la 60? Apoi, aproximativ aceeasi incarcatura genetica, cel putin teoretic, o poate avea si sora mea. De ce s-a declansat la mine si nu la amadoua, de exemplu? Concluzia la care am ajuns este ca diabetul este legat, in principal, de stilul de viata, alimentatie, si mai ales de stres, suparari, de eventuale alte boli.
    Poate ca nu sunt cea in masura sa dea sfaturi pentru ca eu insami nu reusesc sa-mi tin in frau glicemiile. Am citit foarte mult pe tema asta, si, teoretic, stiu ce s-ar putea face pentru ameliorare sau chiar vindecare (sa nu radeti, dar eu chiar cred ca s-ar putea vindeca diabetul), dar practic mi se pare cateodata imposibil de pus in practica. Ma refer ca ar trebui sa avem un anume stil de viata: regim, sport foarte mult, meditatie, liniste sufleteasca, bucurie a vietii si multa credinta. Nu stiu cati dintre voi le aveti pe toate astea. De obicei, eu dau vina pe serviciu, pe lipsa de timp, de chef pentru ca nu le pot pune in practica. De fapt, poate ca imi lipseste ambitia, desi sunt o persoana ambitioasa. Sunt ambitioasa cand vine vorba de serviciu, de orice alte realizari, mai putin de grija fata de mine. Desi stiu asta, mi-e foarte greu sa contracarez stilul asta. Conteaza foarte mult tipul de persoana. Ma refer la faptul ca eu cred ca diabetul este o boala a persoanelor patimase, care se consuma din orice. Chiar as vrea sa primesc parerile voastre. Eu, cel putin, sunt extrem de sensibila, ma supar si ma enervez foarte repede. Ei bine, astia sunt factori extrem de nocivi pentru organism, nu doar pentru pancreas. Daca mai adaugati, o alimentatie incorecta (inainte sa ma imbolnavesc, aveam un serviciu extrem de stresant, nu manacam pentru ca nu aveam timp si pentru ca eram prea stresata sa pot manca, iar cand mancam consumam numai prostii: produse foietaj, cartofi prajiti, prajeli, adica fast-food-uri), seara obisnuiam sa mai beau alcool (bere, vin) ca sa pot dormi. Ce vreau sa spun este ca trebuie sa privim in interiorul nostru, sa descoperim cauzele adevarate care au condus la declansarea diabetului si apoi sa incercam tratarea lui.
    Cred foarte mult in medicina traditionala si nu sunt de acord cu unii dintre voie care spun ca poti sa faci insulina oricat numai sa mananci cozonac sau dulciuri. Si eu ma scap la dulciuri, si oricata insulina imi adminstrez, fac hiper sau hipoglicemie, si in plus, am o stare pronuntata de rau, iar cei care sufera de diabet stiu la ce ma refer: oboseala accentuata, la lipsa energiei, ma dor ochii, etc. Va spun sincer, eu cred ca si gustul se educa. O sa va dau un singur exemplu : nu putem concepe cafeaua fara zahar. Dupa ce m-am imbolnavit foloseam indulcitori. Am citit ca sunt cancerigeni si m-am hotarat sa renunt si sa beau cafea asa cum e ea, amara. Acum am ajuns sa nu suport cafeau cu zahar (am baut din greseala dintr-o cafea cu zahar si mi-a venit sa vomit). Pe masura ce ii dai dulciuri organismului, se formeaza si nevoia si apoi iti cere continuu. Am mai facut un exercitiu de genul acesta (constransa de imprejurari): eram studenta si o perioada aveam mari dificultati financiare, incat imi permiteam doar strictul necesar si nu exagerez. Pofteam la dulciuri, dar nu imi cumparam de teama sa nu cheltuiesc banii inutil. O perioada mi-a fost ingrozitor de greu, pana am depasit momentul critic al poftei, apoi deja dorinta de dulce imi disparuse. Ironia sortii face ca acum sa fiu mai putin rezistenta sau ambitioasa si sa mai dau iama prin dulciuri, iar asta mai ales cand sunt obosita.
    Am incercat sa lupt in primii ani de la descoperirea diabetului, dar apoi am renuntat. cand toata lumea in jur iti spune ca e o boala incurabila, iar cand nici rezultatele pozitive nu prea apar sau se lasa prea mult asteptat, incepi sa renunti. De fapt, asta e problema noastra, vrem solutii rapide, vindecari peste cateva ore sau zile. Nu avem rabdare, suntem in secolul vitezei, nu? Nu avem timp sa ne ascultam organismul, sa ne ascultam sufletul. Am reusit doar in primii ani de la declansare, sa-mi cobor hemoglobina, de la 10,5 cat am avut la descoperirea bolii la 7,7. Apoi, n-am mai avut grija corespunzator de mine, iar glicemiile sunt in jurul valorii de 200, chiar mai mari. Nici nu mai stiu cat e hemoglobina, anul acesta nu am reusit sa-mi fac analizele. De aceea nu sunt tocmai un model.
    Recunosc, a inceput sa mi se faca destul de frica de efectele perverse ale acestei boli si tocmai de aceea intentionez sa fac schimbari radicale. O sa va tin la curent.
    As vrea sa va intreb cate ceva:
    1. Pentru Ruxandra: despre ce pompa de insulina vorbesti mai sus? Aceea pe care s-o porti tot timpul si care sa pompeze insulina atunci cand creste glicemia? Poti sa-mi dai mai multe informatii?
    Pentru cine poate sa-mi raspunda:
    2. a incercat cineva Spiridusul Elf?
    3. a incercta cineva reflexoterapia?
    4. stiti cumva daca as putea sa sper sa am un copil sau ar trebui sa ma resemnez in aceasta privinta? Stiu ca pana la conceptie, trebuie sa am glicemii exemplare, iar hemoglobina sa ajunga pe la 5, dar chiar si asa, as putea spera?
    Sincer vorbind, eu chiar sper (ati putea spune, prosteste) ca se poate contracara boala asta. Ceva in mine imi spune asta, sper sa gasesc si calea.

    Va doresc tuturor multa sanatate si Sarbatori Fericite!

  23. 29 Roxana Maria December 22, 2009 at 10:30 am

    Gabriela, inteleg prin ce treci, si eu am DZ1 de 1 an insa. Sunt de acord cu tot ceea ce spui, doar ca din tot ce-ai scris reiese un soi de apasare/tristete care nu ne ajuta foarte mult in conditia pe care o avem. Daca vrei, putem sta de vorba si despre sarcina si copii – desi, doar la modul teoretic, pentru ca nici eu n-am. Ceea ce am insa e dorinta de a fi un om normal chiar daca am un program mai ordonat decat al majoritatii. Ma gasesti pe facebook – Roxana Maria Rebegeanu.

  24. 30 zuza January 2, 2010 at 10:40 pm

    Gabriela: din cate am auzit si intrebat,spiridusul elf este o tampenie. Reflexoterapia este ok, dar ma refer nu la beneficiile pt diabet,ci la cele generale pt intreg organismul. Ma tenteaza de mult sa fac cateva sedinte de reflexo sau acupunctura.
    Continua sa speri la un copil. Am tot citit despre mame cu diabet si copiii sunt sanatosi. Deci se poate. Incearca sa tii stabila glicemia,vorbeste cu doctorul,citeste despre diabet,experimenteaza pe tine pt a te cunoaste. Eu stiu ca hemoglobina glicozilata trebuie sa fie sub 7 inainte si in timpul conceptiei,pe parcursul celor 9 luni,dar si dupa,daca vrei sa alaptezi.
    Eu sunt foarte sceptica in privintii vindecariidiabetului: nu se poate inca,asa ca nu mai sper. Incerc sa-mi fie bine asa.

    • 31 ruxxandrra January 11, 2010 at 2:21 am

      Ai mei la diagnosticare nu voiau sa creada ca nu exista si au incercat tratamente naturiste, aparate chnezesti si toate prostiile, dar pana la urma s-au convins. Nu exista vindecare, insulina e doar un tratament, dar totusi poti trai foarte bine si asa.
      Tot spun astia ca in 5-6 ani se vindeca, dar de unde?

  25. 32 Gabriela January 8, 2010 at 12:57 pm

    zuza: inteleg ca ai si tu diabet, dar ma bucur sa vad caeste totusi optimista si mai ales, se pare ca ai acceptat boala. Recunosc, eu am avut probleme in privinta asta, am acceptat foarte foarte greu diabetul. Nu puteam concepe ca am diabet, si cateodata, cand imi faceam injectiile, ma revoltam cumplit. Lucruri care dealtfel tot mie imi daunau. In primii 2 ani nici n-am putut sa spun cuiva ca am diabbet. Desigur, stiu cei care erau in preajma mea cand m-am imbolnavit (colegii de la serviciu, pentru ca de la serviciu m-au luat la spital, mi se facuse rau) sua prietenii ff apropiati. In rest, nimeni. Nu puteam recunoaste.
    In fine …
    Tu de cat timp ai diabetul? De la ce varsta?

    Tu stii ceva de sistemul acela de monitorizare continua a glicemiilor? de elf de unde stii ca nu-i ok?

    • 33 ruxxandrra January 11, 2010 at 2:25 am

      Implinesc 2 ani pe 25 ianuarie. Am diabet de la 18 ani. Si eu eram la fel ca tine. Inainte nu concepeam sa vorbesc despre asta. nici acum nu spun unei persoane pe care abia am cunoscut-o ca am diabet, dar daca ma intreaba de exemplu ce fac atunci cand imi fac glicemia/insulina ii explic ca am diabet. Adevarul este ca nu stii peste ce fel de persoane dai si uneori te simti aiurea..

  26. 34 Gabriela January 11, 2010 at 11:32 am

    Ruxxandra: ai scris mai sus despre o pompa de insulina. la ce te refereai? la pompa aceea care monitorizeaza glicemiile in orice moment?

  27. 36 Maria January 12, 2010 at 1:34 pm

    buna tuturor…am intrat aici din curiozitate si-mi place ce citesc…in sfarsit diabetul nu mai e un subiect ,daca pot sa spun asa´´tabu´´.ma numar printre´´fericitii´´care sufera de asa ceva;am 37 de ani si de 27 de ani cu diabet…deci ma pot lauda : )…fac 2 injectii pe zi;in 27 de ani am facut 8 hipoglicemii severe,ceea ce e de laudat,ca sa zic asa.nu prea vreau sa-mi amintesc de inceputuri ca suna trist,sumbru…nu existau seringi de unica folosinta,ceea ce insemna ca trebuia sa-mi sterilizez de 2 ori pe zi seringa;regim alimentar…mancam la ore fixe,fixe,fixe,totul pe cantar,nu depaseam 3 grame de ex la felia de paine…si asta vreo 14 ani cu regimul asta de viata drastic´´ingradit´´. dupa aia am inceput sa mananc asa ,mai dupa ochi,dar nu depaseam CH,dupa atata experienta stiam cam ce si cum trebuia sa mananc.am noroc ca nu sunt gurmanda.da´ in orice caz …am supravietuit.imi amintesc,ca am fost internata la Bucuresti la Dr.Pr.Iulian Mincu…ma laudat pt.glicemiile si profilurile glicemice exemplare,spunea el.ma rog,asta nu fara sacrificii,dar a meritat zic eu;pana in prezent nu am nici o complicatie.da…ce vremuri…imi amintesc,evitam sa spun cuiva ca am diabet(normal ca cei apropiati mie stiau,cei de la scoala de asemenea)dar in rest daca imi faceam o noua cunostinta,prietena…oh Doamne,nu spuneam.ce auzeam cel mai des la scoala despre mine suna cam asa ,, da,e frumoasa…da stii ca are diabet,isi face injectii ca sa traiasca si nu are voie sa manance ciocolata´´nu stiu daca are vreo legatura cu perioada comunista in care am trait,dar stiu ca daca afla cineva ca am diabet se uita la mine ca la…nu stiu,nu gasesc cuvantul.unora le era teama sa nu fie contagios…acuma imi vine sa rad de multe ori cand ma gandesc,dar atunci era trist si dureros…
    de 2 ani si 7 luni traiesc in Germania…
    PS.nu se mai uita nimeni la mine ca ´´ala´´ la poarta noua cand spun ca am diabet…si asta e ceva…: )(asta ca sa nu mai vb.despre avantajele pe care le ai aici ca diabetic)..
    va pup,aveti grija de voi si celor cu diabet glicemii cat mai bune : )…

  28. 37 Gabriel January 21, 2010 at 2:16 pm

    buna ruxxandra in primul rand as vrea sa-ti urez multa sanatate si fie ca domnul sa te ajute in continuare ,as avea nevoie de ajutorul tau ,mama mea are diabet ai putea sa ma ajuti cu niste sfaturi te rog ??? daca da dami te rog frumos add pe messenger gaby_2005tm

  29. 38 Adi Stanescu January 30, 2010 at 10:59 pm

    Gabriela si Ruxandra, eu stau asa si ma gandesc, cum de nu va ganditi ca mai exista si gurmanzi printre voi ? Cum adica se poate trai si asa ?! DOAMNE FEREASCA, pai eu mor dupa mancare buna de nu se poate, bag la CH de rup, au fost zile si cu 1000 CH/zi, fac sport, este adevarat, deci foarte multa miscare, deocamdata sunt normoponderal, pai..si premiul care-i ?! Sa stau si nemancat ?
    Gusturile se educa la unii, la cei innascuti pofticiosi si mancaciosi, nu ai ce face.
    Poftesc pur si simplu, mananc si salate si ce trebuie, insa o dau si pe mancau bun desigur curat, nu fast-food, paine integrala facuta acasa, gem de Prune fara zahar, Nutella bio, Miere, Dulceata de Capsuni, Ketchup, Sosuri de spaghete bio, branza tartinabila bio, dar mananc, nu gluma de 4 ori pe saptamana…
    Ce viata mai e asta daca nici sa mananc n-am voie pe saturate ce doresc ?!
    Saptamana trecuta am poftit la dulceata de Capsuni, am mancat 505 g de paine integrala cu 871 g de dulceata deci 2 borcane, asa am simtit, le-am mancat cu o pofta de se bateau turcii la gura mea, 780 CH au fost total parca.
    La 2 ore Glicemia era 139 si la 4 ore 152, apoi a stat pe la 120 si ceva, la 9 ore era 130, abia la 12 ore era 99. Ca a fost bine, c-a fost rau, m-am simtit satul si bine de bun ce a fost.
    3 zile pe saptamana intr-adevar am relaxare, deci stau doar pe salate si cam atat, in rest si salata, dar si bun.
    Azi de exemplu am mancat asa la ora 13,30:
    salata legume si Peste fript, 722 g Mamaliga, 337 g branza tartinabila cu 20 % lipide, 524 g de Paine integrala si 499 g de NUtella bio, un total de 280 g lipide din care 116 saturate, 590 CH.
    Ce sa fac ? Am poftit, atat a cerut corpul, atat am mancat, m-am simtit bine, o viata am !
    Eu chiar va admir cum puteti sa stati asa pe regim mereu, noroc ca nu sunteti mancai ca mine.
    E destul ca si asa fac efort destul si aerobic si anaerobic, imi mentin silueta, mananc totul curat fara porcarii. La 1,7 m, am 60-61 Kg, bine zic eu, plus ceva fibra pe mine.
    Sau alte exemplu, am facut salam de biscuiti care continea Pesmet alb curat, Miere ecologica, Nuca, Cacao bio si lapte degresat bio, am mancat 2 Kile, cam 750 CH si cu 430 lipide au fost acolo, cam 8500 Kcalorii, era bun de nu-mi mai pasa de nimiiiic, am mancat pana m-am saturat.
    Desi ceva nu e in ordine….des mi-e foame dupa mese superbune, nu pricep…
    deci eram umflat in stomac si slaba senzatie de foame exista, deseori.
    Am avut un shoc Glicemic acum un an cand a urcat la 213 Glicemia din nimic, de atunci am problema asta, sa fie vreun Hipoinsulinism ceva ?!
    Am si picat testul de Glicemie provocata in Aprilie, pe nemancate m-a gasit cu 99 desi limita era 100, mancasem slab cu o zi in urma, la o ora aveam 159, limita era 155, la 2 ore aveam 110 si limita era 100.
    Acum vad ca din ce in ce, Glicemiile se altereaza, mai ales postprandial, de ex dupa 2 zile de regim normoglucidic (cam 150 CH/zi) luati din legume, fructe, bazal aveam 74, la o ora de la 150 g de Paine integrala aveam 148 ! La 2 ore aveam 96, la 4 ore 72. Au fost doar 75 CH in test deci. Seara i-am dat salamul ala cu 750 CH :)))))))))))), nici nu m-am mai gandit cat o fi urcat atunci.
    A urcat f mult dupa mine la alea 150 g de Paine integrala, am mancat-o goala si atat.
    Cert e ca nu e bine, nu ating asa usor satietatea.
    Ce parere aveti ?
    Inainte de Shoc-ul ala, nu se intampla asa ceva, mancam eu mult, dar ma saturam 100 %.
    Un exemplu: mancat la 18,00 380 g Paine integrala cu 373 g de Nutella bio deci enorm, nu m-am saturat complet, la 9 ore de la masa tot slaba foame era, aveam glicemia 121, deci mare ptr 9 ore, apoi brusc am simtit ca ma satur in 15 minute desi nu am mai mancat nimic in acel timp, abia atunci am realizat si ce multa Nutella am mancat, chiar imi era greatza, la 10 ore deci dupa o ora, Glicemia 71 !!!
    Nu cumva a bagat Pancreasul Insulina si de aia am simtit ce trebuia normal sa simt deja din timpul mesei ?!
    Mi-e cam teama de Diabet, dar in acelas timp nu as putea sta fara sa-mi fac poftele culinare, asta ar mai lipsi, nici atat ?! Neee.
    Am facut in Septembrie analizele, bazal Glicemia era 65, Glicozilata era 4,5 % (tradus 83 ca Glicemie), iar Insulinemia era 0,9 deci de 3 ori mai mica ca minima admisa de 2,6 uU/dl.
    Chiar mi-au atras atentia ca o am f mica si ca nu ar fi in ordine. Cred ca Glicemia aia nu era 65.
    Aoleeeeu ce mor dupa Paine buna cu crema de ciocolata, doamneeee, nu as renuntaaaa nici sa mor maine, clar. Cine sa reziste la asa bunatati ?! Bine, ca merge si restul, dar totul are cam baza glucido-lipidica, asta e.
    Fie ca e paine cu branza tartinabila, fie ca e Paine cu Nutella, sau paine cu Cascaval si Ketchup, tot rau e, lipide + Glucide la greu.
    Da` bun al dracu`.
    Pareri ceva in leg cu lipsa senzatiei de satietate completa dupa o masa strong ? O avea legatura cu Hipoinsulinismul ?
    Banuiesc ca nu este rez la Insulina, ca altfel nu avea cum sa coboare Glicemia de la 121 la 71 in 30 de minute, trigliceridele erau 45 deci catre minim, la aia cu rezistenta la Insulina, sunt de obicei mari, Colesterolul 116 deci bun, LDL mic, HDL cam mic, nu stiu daa asta suna a rez la Insulina.
    Plus ca reusesc sa dau repede jos Kilograme, daca am pus 1-2 kile in 3 zile, in 2 zile le dau jos rapid cu regim si cu miscare, are legatura faptul ca-mi mentin silueta relativ usor in ciuda meselor dese hipercalorice ?!
    E cam suspect, intrucat oricine face sala, spune ca si cu sala se ingrasa daca mananca in halul asta, mese de 3500-6000 Kcalorii de 4 ori pe saptamana, deci se pare ca n-ar conta prea mult sala.
    Ma “ajuta” deficitul de Insulina cumva la slabire ?
    Repet, va admir pe toti cei ce puteti sa va abtineti a la long de la mese copioase ! Eu sincer nu pot si nu as putea chit ca-s aproape de DZ probabil cu asa Glicemii, pentru mine mancarea este una dintre marile placeri de mic, diferenta este ca acum au aparut probleme in sensul ca nu ma satur ca lumea.
    Si culmea, nu sunt dependent de dulce neaparat, mai precis zahar, mananc cu pofta si Branza pe paine sau Sos de Spaghete pe paine, deci nu neaparat Nutella sau Dulceata, intra orice este gustos. Folosesc doar Miere sau zahar brun bio nerafinat la ce fac in casa.

    Uitati exemplu masa:

    Ora 15,00

    Paine Integrala ecologica 3 paini – 793 g
    Ketchup bio Denree – 321 g
    Crema ciocolata Delhaize bio – 316 g
    Proteine – 152,51 g,
    Lipide – 149,01 g (33,63 g saturate),
    Glucide – 524,83 g,
    Kcalorii – 4164

    Glicemii:
    La o ora – 143
    La 2 ore – 158 (limita e de 140 stiam eu)
    La 3 ore – 140
    La 4 ore – 144

    Cum vi se pare ?! Nu-s mari ? E normal sa fie asa la ce am mancat ? Sau nu ? Mie mi se par mari, vad ca nu mai cobora !
    In ceea ce priveste Insulina exogena, mi se pare cam absurd sa faci si Insulina si sa nici nu mananci ce vrei, ci doar regim strict, ar fi culmea culmilor, ba din contra, sa te si ingrasi asa cum multi diabetici de tip 1 sunt.

    Nu e nici o cauza Gabriela, cauza este geneticul, nu mai te invinovati degeaba ! Daca nu esti predispus, nici la stres, nici la nimic, nu faci, sa fie clar, nici alimentatia nu conteaza daca e curata, conteaza gena ! Uite, mama nu a mancat dulce ca nu i-a placut si are DZ de tip 2 de 3 ani, deci de la 59 ani, asa ca…si nici lipide multe nu a mancat.
    Poti manca tone si sa nu ai nimic, la tara mancau tot neamul bunicii tone de Paine alba cu Miere, Mamaliga, Smantana, untura porc, Unt, NU aveau absolut nimic, fratele bunicii are 71 ani, a avut o gramada de stres si necazuri, e normoponderal, mananca tone de placinte si ce-i dai, nu are nici un Diabet. Deci…cauza repet, este geneticul si atat, nimic mai mult.
    Ca…factorul declansator este una din astea, e altceva, dar nu cauza reala.
    Un om sanatos poate manca ce vrea, cat vrea fara sa aiba nimic, fara sa cantareasca nimic, in orice combinatie, si asta e, conditia e sa nu fie cu E-uri si alte otravuri, aia e deja alta poveste.
    Poti sa nu mananci si sa faci DZ, poti sa nu mananci si sa nu faci, poti sa mananci si sa nu faci, poti sa mananci si sa faci, deci ordinea in alimentatie e degeaba, e la noroc, te poti trezi ca ai rabdat degeaba🙂, te trezesti cu un DZ de tip 2 asa de sus, mai bine mancam si ce o fi o fi pana la DZ, si asa pe lumea ailalta nu iau Glicemia mare cu mine, ce mai conteaza ?
    Si asa mor, macar sa mor mancat dracu` decat rabdand.

  30. 40 Gabriel January 31, 2010 at 10:31 am

    buna as vrea sa va zic si eu rezultate mamei mele FOLOSESTE :Lantus 26 unit. sear si Apidra inainte de fiecare masa 6 unit.
    Va prezint glicemiile dintr-o zi:

    Dimineata la trezire:121 (dar ziua precedenta nu luase APIDRA)
    Dupa micul dejun 2 ore-160

    inainte PRANZ:117
    dupa pranz 2 ore:102 (observati diferenta fata de micul dejun)

    Inaite cina :160 a zis ca a mancat un mar
    dupa cina 2 ore culmea:))159

    SI spre surprinderea mea dimieata ziua urmatoarea a avut 82 …

    Astept pareri

  31. 41 Adi Stanescu February 2, 2010 at 2:30 am

    Glicemii destul de instabile, deci KAKA MAKA !
    Asta e parerea mea. Un kakat pe batz cu Insulina Insulinei.
    Mai bine si-ar face 7-8 doze deodata si ar termina treaba for ever ca si asa acolo ajunge pan` la urma, adica la Dracu sau la Dumnezeu, depinde ce pacate facu🙂.
    Si decat sa ajunga vai da mama ei si chinuita mai in colo (ca si asa complicatiile apar la Insulinoterapie datorita instabilitatii Glicemiei), mai bine ajunge mai rapid sarind peste chinul ce o asteapta, rani care nu se mai vindeca, risc vascular crescut intrucat Insulina abia asteapta sa urce toate lipidele sanguine, etc.
    3 zile fara CH ca sa fie sigura ca se termina si Glicogenu` si nu urca Glicemia repede, apai o supradoza tzeapana da Insulina, urmeaza rapid coma si apai RAIU` si GATAAAA, in cateva ore e in alta lume mai buna fara boli si chin !

  32. 42 Gabriela February 2, 2010 at 4:56 pm

    Gabriel: presupun ca mama ta are diabet de tip 2 chiar daca face insulina. Din ce stiu eu, n cazul diabetului de tip 2 si in unele cazuri de diabet tip 1, pancreasul mai secreta insulina, nu e complet “terminat”. Asa imi explic eu variatiile de glicemie si glicemiile suficient de bune. de exemplu, eu daca mananc si nu fac insulina (chiar si 2-3 mere), mai adaugam si putin stres sau nervi, si gata… glicemia mea se duce in balarii.
    Adi Stanescu: te cred ca esti gurmand, dar sa stii ca si eu sunt pofticioasa si imi place sa mananc. Tocmai, mai sus am scris de luptele mele cu produsele interzise. Ce incercam eu sa spun este ca gustul se educa, oricat de gurmand sau de pofticios esti. Trebuie sa vrei si poti. Eu am incercat asta si mi-a iesit. Conditia este ca stilul acesta “ascetic” sa fie un stil de viata. In primii 3 ani de la descoperirea diabetului, reusisem sa ma educ, acum, mai precis in ultimii 2 ani, am luat-o iar prin balarii.
    Si sa stii ca nu spun toate astea in sensul ca as da lectii…. Departe de mine. Dupa cum am scris mai sus… nu sunt nici eu un model… pentru ca sunt de fapt un om….Fac excese alimentare, muncesc mult si multe alte chestii “nocive”… cateodata ma intreb cat o sa mai rezist.

  33. 43 Adi Stanescu February 2, 2010 at 7:11 pm

    Nu vreau sa educ nimic Gabriela, nu vreau sa elimin ceva ce-mi aduce placere, ceea ce e la mine pe primul plan ! Decat sa mor muncind aiurea, mai bine mor mancand pe saturate ce doresc, nici n-as vrea sa-mi tocesc aceste placeri, se educa daca nu-s native, daca-s native cum sunt la mine, nu exista sanse sa te opui, mai incercasem acum 8 ani si nu am facut decat sa fie gata gata sa ma dau peste cap, ca apoi dupa 1 an, corpul poftea la tot ce era bun si a si bagat botu`, noroc ca n-am apucat sa dau metabolismul peste cap, eu trebuie sa-i dau ce cere si gata.
    Si in alte ordine de idei de ce as vrea asta ?!
    De ce sa ma “lupt” sa nu mai mananc bunaciune de Nutella cu paine, tot NU pricep !
    Ba din contra, cand mi-e, mananc de rup fara regrete, ce poate sa se intample ? Am mai spus, mor si gata, nu ma deranjeaza, sa lupt contra unor placeri ca sa…nu vad de ce, ca tot in pamant ajungem toti, eu traiesc clipa.
    Tie probabil ti-e teama de moarte, eeee, asta este cu totul altceva !
    Ca daca nu esti atenta dai in complicatii, la mine cum apare prima, PAC supradoza de ceva si am terminat, deci nu am de ce ma teme.
    Nici o amarata de mancare sa nu am voie sa o mananc pe saturate si cand vreau ? Nu exista asa ceva, ce viata mai e asta, la mine conteaza calitatea vietii, nu durata ei.
    Pot pune capat oricand absolut fara vreun regret, de aia imi bag piciorul in ce s-ar putea intampla si nu ma lupt sa ma leapad de minunatii ca sa traiesc fad.

  34. 44 Gabriel February 3, 2010 at 7:14 am

    OFFTOPIC:eu de 1 an de zile nu am mai mancat nimic dulce(in sesnul de ciocolata sau zahar) la 17 ani cati am,m-am hotarat sa-mi schimb stilul de viata am slabit 20 kg si acum am 66 de la 86 si in continuare am ambitia sa nu mananc aproape nimic ce contine E-uri ….DECI AMBITIA CONTEAZA si eu nu vad dc ar fi asa demoralizat un diabetic ca nu mai poate manca sa zicem ciocolata …care si asea contine o gramada de ”chimicale”

  35. 45 Gabriela February 3, 2010 at 11:05 am

    Gabriel: ai dreptate , insa doar partial. Nu este demoralizant ca nu mai putem manca dulciuri, cel putin pentru mine. Boala in sine este demoralizanta. Este demoralizant sa stii ca viata ta depinde de niste substante fara de care mori. Este demoralizant sa vezi ca nu ai asa de mare control asupra glicemiilor, ca poti face hipo sau hiper fara sa intelegi de ce…etc.
    Adi: cati ani ai? de cat timp ai diabet? ce inaltime ai si cate kg? voiam sa-ti spun ca eu cred ca sunt si alte lucruri frumoase in viata in afara de mancare pentru ca nu traim ca sa mancam si mancam ca sa traim. Sunt atatea lucruri simple de care sa ne bucuram si sa traim clipa…asa cum spui si tu. Trebuie doar sa ne indreptam atentia si spre ele. Atat. Sa “dresam” putin creierul, care este cel mai responsabil de toate problemele de sanatate.
    Nu mi-e frica deloc de moarte, ca sa fiu sincera, chiar daca suna morbid, nu ma deranjeaza sa mor chiar in clipa asta pentru ca nu prea mai gasesc rostul vietii. Dar nu o fac nu ca mi-e frica, ci ca sa raspund la provocarea de a trai. Nu vreau sa ajung s ama chinui cu complicatii, atunci poate si eu as pune capat… dar pana atunci imi doresc sa traiesc frumos si sa fiu fericita.
    Cand spun ca nu trebuie sa mancam orice oricum, ma gandesc si la faptul ca organismul nostru este construit sa nu aiba nevoie de multa mancare sua de chestii sofisticate. Sistemul, societatea ne-au “ajutat” direct sau subliminal sa ne dorim chestii de care nu avem nevoie.

  36. 46 Adi Stanescu February 3, 2010 at 8:37 pm

    Gabriel, ai dreptate 50 % dar atat.
    jumate ai dreptate intrucat orice are E-uri, Coloreanti, COnservanti, Indulcitori artificiali, arome, Grasimi vegetale hidrogenate (Margarina), este otrava si trebuie eliminat complet din dieta.
    Exact asta am facut si eu. Am eliminat total si prajelile.
    INSA nu ai dreptate jumate, intrucat e una sa nu mananci ciocolata clasica care e otrava, alta este sa mananci ciocolata bio, deci curata, sau facuta acasa tot curat, dar mananci ! Nu rabzi.
    Eu de exemplu sunt un fan innascut al orice este gustos, de toate dar bio.
    Deci afara de legume, Peste si lacatate degresate zilnic, mesele bune au la baza painea Integrala curata facuta in casa, apoi vine:
    Branza tartinabila bio (20 % lipide)
    Ketchup bio (25,3 % glucide, are zahar nerafinat, dar nu conteaza).
    Sos Spaghete bio (11 % glucide, 4,2 % lipide)
    Magiun Prune fara zahar ecologic
    Nutella bio (exista ! Multi nu stiti ca exista crem de ciocolata bio, adica fara nici un E, fara nimic toxic, doar lipide din uleiuri vegetale presate la rece, zahar brun, Cacao, Vanilie, etc).
    Combin painea cu una din astea, imi place la nebunie, asta e, nu am de ce sa ma mandresc ca m-as uita la ele, in nici un caz.
    Ca au lipide si Glucide, asta eeee ! Da`s bune rau.
    Si nu are nici o legatura, nu inseamna ca daca mananci te si ingrasi, nu e o regula.
    Depinde. Poti manca de toate curat si cat vrei, sa fi suplu fara nici o problema.
    Ca te lauzi ca nu mai mananci E-uri, Felicitari, ca te lauzi ca nu mai manannci dulce….nu vad pozitivul de aici.

    Gabriela.

    Nu ai citit atenta, cel putin deocamdata nu am fost diagnosticat cu DZ, am 32 ani, fac sala de 3-4 ori pe saptamana, 1,7 m si 61-62 Kg.

    Insa sunt speriat de DZ intrucat mama cam are la 59 ani (are 1,5 m si 63-64 Kg), bunica cam are (1,5 m, 68 Kg are).
    Plus ca si eu am Glicemia din ce in ce mai proasta postprandial.
    Uite masa si Glicemiile, tu dai o parere:

    Ora 15,00

    Paine Integrala ecologica 3 paini – 793 g
    Ketchup bio Denree – 321 g
    Crema ciocolata Delhaize bio – 316 g
    Valori nutritive masa:
    Proteine – 152,51 g,
    Lipide – 149,01 g (33,63 g saturate),
    Glucide – 524,83 g,
    Kcalorii – 4164

    Glicemii:
    La 1 ora – 143
    La 2 ore – 158 (limita e de 140 stiam eu)
    La 3 ore – 140
    La 4 ore – 144

    Deci dupa 525 de CH ti se par normale Glicemiile de la 1 la 4 ore ?! Nu vezi ca NU mai coboara ?
    O fi coborat dar dupa 10-12 ore poate la un 89-90.

    In plus eu stiam ca noi ne comportam asa cum simtim, nu cum ne invata nici societatea sau altcineva, societatea spune sa si fumam sau sa bem, eu nu pot desi am incercat, corpul meu e “dresat” genetic cu rosu la astea doua. Deci ?
    Nu poftesc la ele nici daca-s suparat sau vesel.
    La mancare insa e invers, aia e, traiesc ptr ce am fost lasat sa traiesc, nu pentru ce vreau eu, din pacate mancarea a fost una din principalele mele placeri, nu am putut face nimic in acest sens.
    Tu nu vezi cat de mult am mancat ?! Ca am scris acolo gramajul din fiecare, sigur ca aia este masa principala in ziua aia, nu-s 3 asa, insa e enorm.
    Provocarea de a trai…pai asta e valid daca ai pentru ce sa lupti, tu oi avea probabil ,lucrurile celelalte bune trebuie sa le vezi in mod natural, sa vina de la sine, nu sa le impunem ca nu mere asa, crede-ma. Sau nu merge in toate cazurile.
    La mine situatia se agraveaza😦
    Dupa mese la cam 30-60 min am slaba senzatie de foame, de cam o luna incepe sa mi se cam usuce gura la 2-3 ore de la masa (Glicemia era intre 139 si 152 in acel interval, am masurat ca sa vad ce si cum, acum nu stiu daca aia e valoare de asa ceva).
    Deci efectiv dupa ce mananc f mult, eu am slaba senzatie de foame.
    Sau alta bazaconie, desi foamea e cam slaba, am pofta, am asa o agitatie pana nu mananc ceva bun, nu cont ca e paine cu branza sau sos, sau paine cu gem, orice e gustos intra cu o pofta de lup nemancat de 30 zile, deci nu as pune accent pe dependenta de dulciuri, chit ca si Paine si restul sunt cam CH.
    Pofteam la ele si cand nu le aveam o lunga perioada de timp, deci la dulciuri, asa ca nu putem vb de dependenta.
    Mi-e frica de DZ caci eu nu-s facut ptr boala asta grava, nu as suporta sa tin regim mereu, nici psihic, nici intr-un fel.
    Pofticiosii si mancaciosii nativi nu se pupa cu DZ-ul, asta sa fie clar.
    Am reusit pana acum sa am o greutate f buna de maxim 62 Kg la 1,7 m cat am, dar fac mult sport asa cum am zis.
    Insa mananc f muuult, deja ma sperie, se cam agraveaza treaba. Tu-ti dai seama ? Media calorica de 4500-4800 Kcalorii/zi si tot satul asa super nu-s.
    Inainte mancam eu multicel, dar ma saturam brici, nu mai aveam treaba pana a doua zi, nu exista pofta fara foame, sau alte tampenii de genul.
    Totul a pornit de la Shocul glicemic de acum 1 an.
    Ai mai sus mail-ul meu, daca doresti putem discuta si pe mess ca e mai comod, mai am si eu intrebari in ceea ce priveste DZ-ul, il mai dau odata, deci ID de mess djgenove da-i add daca doresti ca-ti dau eu acceptul cand te vad.
    djgenove@yahoo.com e mailul.

  37. 47 Gabriel February 4, 2010 at 6:52 am

    pai eu nu ma laud🙂 ca nu mananc dulce si ar fi o parte pozitiva ca am renuntat la carbohidrati http://www.livinlavidalowcarb.com/ eu o fac pentru performanta sportiva (bodybuilding)oricum succes in continuare si SA AUZIM NUMAI DE BINE

  38. 48 Adi Stanescu February 5, 2010 at 5:20 pm

    Daca ai reusit sa nu mai mananci in mod natural, este perfect, adica sa nu poftesti la ele. Insa cum putini sunt sinceri sa zica adevarul, mi-e greu sa cred asta.
    Majoritatea rabda cu sloganul “aaa, m-am obisnuit acuma, nu mai cere corpu`”, in realitate le curg balele cand se uita la o mancare buna la gust indiferent de ce are in ea, eu unul recunosc ca nu m-am obisnuit si nu pot fara bun si pe saturate. Am incercat, dar nu am reusit. Dar repet, sunt oameni care chiar au reusit intrucat era un obicei dobandit si nu innascut, asa cum este fumatul, bautura, au revenit incet incet la cum erau inainte si nu mai cere corpul. Altii ca mine de ex, care are pofta mare din nastere, cu ce sa ma obisnuiesc ?!
    Toti fugiti de ei nepunandu-va problema ca-s deliciosi sub forma de ciocolata sau chiar mancare gen cartof fiert + Ceapa sau Cartof fiert cu telemea buna de vaca si cu ceapa, deci dupa cum vezi si lipidele-s delicioase odata cu Carbohidratii, Ketchup, sosuri, paine, spaghete…etc. Iar unii oameni efectiv doresc aceste placeri, nu pot fugi de ele.
    Nu zic ca, carnea nu e buna, este ffffoarte, de ex carnati de Oaie la gratar cu paine integrala si Sos de spaghete (Carbo + lipide + Proteine), asta e, nu se poate fara.
    Mai bine am gasi o solutie sa putem manca ce vrem fara sa avem probleme nici de Glicemie, nici de lipide Sanguine, nici de greutate, decat sa nu facem altceva decat sa fugim de lipide si Glucide.
    Bunicii nostri mancau pe saturate untura cu paine alba si nu mai se ingrasau, nu mai faceau Diabet, e de mirare ca doar in zilele noastre ni se face regim chiar si la cei fara Diabet, nu atatia carbo, nu atatea lipide, ce-i aia ? Omul manca pana se satura ce doreste, in orice combinatie, conditia e sa fie totul curat.
    Mancam si legume si peste, dar….parca tot nu merge doar astea. Cam fade la gust si nu tin de foame.
    Solutii baieti se cere ! Nu tratare de efect prin rabdare de foame sau de pofta, nu ajungem nicaieri asa prin restrictie cantitativa sau calitativa a alimentatiei, atat timp cat corpul cere mai mult decat ni se scrie pe hartie.
    Uzam psihicul daca poftim si nu am mancat cat cere organismul, asta si-a pus careva problema ? V-ati pus-o pe dracu`.
    Va spun eu ca face ravagii chestia asta pe plan psihic si unde ajungem ? Tot la dracu` :))))))).

  39. 49 Diana February 6, 2010 at 11:25 pm

    Ok,dragi surori si frati,

    Sunt Diana din Cluj, am 20 de ani,1,70m si 59kg.Am diabet de 14 ani.Pe vremea aceea,adica prin 1996(am fost diagnosticata cu DZ1 pe 27nov.1996) nu erau penuri sau pompe de insulina ori elfi.Nici faza cu transplantul nu era prea cunoscuta,asadar am fost plasata pe grija Actrapid-ului si Mixtard-ului,injectate cu seringi de unica folosinta.Regimul consta in 200HC/zi,mai apoi s-au mai adaugat 50HC ca urmare a maririi gramajului de paine la mesele principale si gustari.Si asa a ramas.
    Tin sa mentionez ca nu mi-am calculat niciodata HC inainte de masa, nu imi iau glicemia inaintea fiecarei mese,nici dupa.Foarte rar cand imi fac profilul acasa.Hipoglicemii mai fac,au fost episoade si de hipo severe si de hiper.Pt. administrarea insulinei folosesc Penfill de la Novo Nordisk,iar glucometrul e ACCU-CHEK Active.
    Sa purcedem…:

    Ora 8 : 40g paine,5-10g unt,250ml lapte.De cand ma stiu ma trezesc la 7:45 imi fac Actrapidul(25Ui) si mananc painea cu unt/mascarpone cu dulceata dietetica sau crema de ciocolata dietetica de la Schwartau sau Scheekoppe.Chestiile astea nu imi lipsesc niciodata din frigider! Si cana cu lapte.

    Ora 10: 40g paine, 50g branza de vaci, 1 ou. Aici lucrurile s-au schimbat mult.La inceput,primii 2-3 ani de la diagnosticarea cu DZ1 mancam cum scria pe foaia ce mi-a fost data de medic.Acum mananc (si nu prea,cam sar peste masa asta, adeseori) ce-mi cade in mana: ori un fruct,ori toaste-uri light ,iaurt etc.

    Ora 13: 40g paine,salata,supa, 200g cartofi piure,180g carne.Insulina (Actrapid 9Ui) mi-o administrez la 12:45 si mananc mai mult sau mai putin acel gramaj.Vara cam sar peste felul al II-lea,ma simt mai ca lumea,nu chiar atat de “burdusita”.Iar ora nu e aceeasi in fiecare zi ,intarzii cu 2-3-4 ore maxim,sarind asadar de gustarea de la ora 16,in cazul asta. Nu uit sa mananc un fruct.

    Ora 16: 40g paine, 50g salam. (Repet: primii ani am respectat regimul cu sfintenie,pare stupid ,dar pana la urma inveti sa cantaresti mancarea dintr-o privire, sau nici macar nu o privesti,stii cand sa te opresti)
    Mananc si nu prea gustarea asta,depinde de foarte multe: de ora la care am luat pranzul, de cantitatea mancata la pranz, daca mi-e foame sau nu etc.In general mananc un sandwich cu sunca si branza ; Fornetti (4-5 bucati,insa nu cu umplutura dulce), clatite(1-2,cu diverse:crema de ciocolata dietetica,dulceata dietetica,branza de vaci) etc. Niciodata nu uit sa mananc un fruct dupa masa.

    Ora 20: 40g paine, salata, 180g carne, 200g cartofi piure.Oooook! Imi place pizza! Pizza California de la Pizza Hutt mancata in oras cu prietenii iti face mult mai bine decat sa bagi piureu’ de cartofi cu 180g carne(180g!!!! mi se pare enorm,nu prea agreez carnea).Seara imi administrez Mixtard( 49Ui). Imi merge foarte bine cu el, nu iau in greutate,nu am crize de hipo sau hiper pe parcursul noptii.Nu-mi pasa daca nu e prea indicat ,daca mi-e bine cu el nu il schimb si gata.Programul oricum mi-l face eu sa fie flexibil,deci nu ma impiedica insulina de oricare ar fi ea,in niciun fel,atata timp cat ma simt bine administrandu-mi-o.)Mananc foarte frecvent carne de peste cu paste ori orez si ceva sos,la cina.Si precum spuneam,imi place si pizza.Mult.

    Ora 22: 2-3 biscuiti cu zahar, 250g lapte. Mananc inainte de culcare cu 2-3 ore iaurt cu fructe de cele mai multe ori.Mai fentez cu cateo bomboana de ciocolata sau musli cu lapte.

    Asta e o schema la ceea ce mananc constant.(HbA1C mi-e pe undeva intre 5-9%, sa nu uit.)

    Imi doresc sa nu va fi plictisit/speriat/aglomerat.
    Va imbratisez!

    P.S Regimul asta,dieta,ce-o fi, a fost preluat si de cea mai buna prietena a mea.Mancam aceleasi feluri de mancare/sortimente, aproximativ la aceleasi ore, singura diferenta e ca ea nu are diabet. A descoperit ca e mai mult o “cura” de mentinere in forma si de mod de a manca sanatos.

  40. 50 georgian February 8, 2010 at 12:19 pm

    Buna! Eu am diabet de când eram copil. Din anul 1972.Deci de aproximativ 38 ani.Tratament cu insulină decând mă ştiu…Nu ştiu cum este altfel…Mi-a intrat în instinct….În prezent fac patru injectii pe zi. Nu am complicaţii. Ultimele analize au ieşit toate în paramerii normali.E adevărat, am tensiunea marită.Curaj! Nu vă nelinistiti! Ceea ce este foarte important,
    – evitaţi sedentarismul
    – nu faceţi excese,abuzuri de nici-un fel(indiferent de natura lor),acestea pot fi uneoi fatale sau pot crea mari complicatii)Fiţi echilibraţi,cumpătaţi!
    – este necesar sa aveţi o viaţă disciplinată,ordonată,planificată.(diabeticii trebuie să aibă cea mai diciplinată viaţă)
    – fiţi cu voie bună,optimisti,încercaţi să nu puneţi la inimă necazurile(de mare importanţă este să aveţi alături persoane care vă iubesc sincer)
    – faceţi sport uşor,nu staţi prea mult în casă,(evitaţi să staţi prea mult în faţa televizorului,)oxigenaţi-vă creierul!
    – evitaţi seara să vizionaţi filme excitante,vă pot tulbura profund somnul. Liniştea minţii, vă aduce buna dispoziţie.(asta ca să evitaţi depresia)
    – consumaţi fructe şi tot ce conţine vitamine.Vitaminele cresc imuntatea organismului.
    Să fiti sănătoşi! Să trăiţi ani multi cu multă sănătate

  41. 51 zuza March 11, 2010 at 5:15 pm

    am pierdut multe, fiind absenta :))
    Gabriela: am diabet de 6 ani. Wow e ciudat ca vad scris, cati ani au trecut. Despre Elf mi-a spus o femeie,al carui ginere tanar,l-a folosit corect, a ajuns cu insulina la jumatate si atat. E la fel de indisciplinat cu regimul, dar cat foloseste elf-ul e cu insulina la jumatate.
    Parerea mea e: ce rost are sa folosesti si Elf, si insulina? isi complica viata,pierde timpul. Lasi elf-ul si faci insulina cat e cazul.
    Ruxxandra: imi cer scuze ca nu am vb pe mess,asa cum te rugasem.
    Adi Stanescu: ai logoree :)))

  42. 52 Adi Stanescu March 26, 2010 at 5:35 pm

    Zuza am avut ceva de spus, am spus, care e treaba ?

    Georgian ! Care pana mea mai e motivatia de a merge mai departe cu militaria de ne-ai prezentat-o ? Unde mai sunt placerile ?! Aia nu, aia nu, aia nu….ca sa ce ?
    “Sa faci aia, aia aia aia aia..”, dar recompensa unde e ? Ceva bun de nicaieri vad, nu tu mancare buna, nu tu nimic, doar sport, ordine si iar ordine.

  43. 53 zuza March 27, 2010 at 3:49 pm

    de ce te superi? glumeam.
    Referitor la militarie…fiecare traieste cum vrea. Daca omu se simte bine fiind disciplinat, este ok.Poate si-a facut din asta un tel. Daca se simte bine mancand pana plesneste,iarasi este ok. Fiecare priveste viata din perspectiva lui.

  44. 54 Adi Stanescu April 11, 2010 at 10:48 pm

    Zuza, daca glumeai e okey, no problem, nu ma supar.
    Da, ai dreptate daca omul se simte bine disciplinat este okey, doar ca e greu de crezut, a facut un tel din asta ca n-are in cotro ! De ce nu si-a facut tel din asta inainte de DZ ?!
    Nu am nimic cu nimeni, f bine ca e disciplinat, insa as dori si eu sa vad un om sincer care recunoaste adevarul, toti se dau grande ca “m-am obinsuit, e bine asa, e okey asa, m-am dezobisnuit de aia si aia” si ei saliveaza pe la vitrinele cofertariilor, si nu ma refer doar la cei cu DZ ci si la ceilalti care chipurule s-au dat pe alimentatie sanatoasa. UNUL nu recunoaste “da domne, mananc si gataaaa, insa ma abtin ca ma ingras, aia e, n-am ce face, dar as manca de as rupe tot ce e bun”.
    Tuturor le e rusine ca mananca si se ascund, nu vad ce e rusina in a manca, daca asa e facut omul, nu e nimci de ras, eu nu ma ascund, mananc ca porcul si nu mi-e rusine, asa simt sa fac si gata. Nu m-am obisnuit deloc fara bun, bag ca intr-un spital tot ce e bun, dar si ce e sanatos.

  45. 55 popescu maria May 4, 2010 at 3:44 pm

    Buna,as dori sa stiu ,cum pot ajuta pe cineva care are criza de hipoglicemie,este foarte impotant pentru mine,si as aprecia enorm de mult mai multe sfaturi in aceasta privinta.

    • 56 ruxxandrra November 2, 2010 at 11:37 am

      Pai daca nu e chiar grav si e in stare sa inghita da-i ceva dulce – de preferat lichide ca se absorb mai repede. In caz ca nu poate inghiti trebuie sa ii faci o injectie cu glucagon -in mod normal orice persoana cu diabet ar trebui sa aiba. Eu il am degeaba ca il tin in frigider :))

  46. 57 tatiana August 25, 2010 at 10:12 am

    “UNUL nu recunoaste ” spunea Adi Stanescu. BA EU RECUNOSC mananc tot ce vreau oricand vreau, am diabet de 5 ani, glicemiile sunt intre 220 – 401, fac tratament de 2 saptamani cu Diaprel si Byetta

  47. 58 eu28 September 30, 2010 at 1:50 pm

    Adi Stanescu esti un pic cam dus…prerea mea!Eu iti recomand un tratament la psiholog si asta fara a incerca sa par acid sau rau.Priveste mai sus si ai sa vezi cat esti de aberant fata de fondul discutiei…Si in plus vad ca nici nu suferi de DZ.Mananca tu cum vrei,cat vrei si unde vrei si lasa oamenii sa poarte aici discutii constructive.Georgian iti multumim pentru incurajari!Uneori noi…diabeticii avem nevoie de asa ceva.Frunta sus tuturor……


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s





%d bloggers like this: