La lumina lumanarilor

Stati fara grija, nu-i un post romantic!

De o saptamana nu exista zi in care sa nu se ia lumina! Si nu o singura data. Se intampla de vreo trei ori pe zi! Noroc de pasiunea mea pentru lumanarile parfumate. Am de toate dimensiunile si de toate culorile. Cu toate astea nu-i deloc amuzant, mai ales cand ai de invatat, sau cand esti in mijlocul vizionarii unui nou episod din Desperate housewives.

Asta nu poate fi decat un semn ca trebuie sa ma mut cat mai repede, dar din pacate mai dureaza ceva pentru ca bancile niciodata nu se tin de cuvant! Grrrr!  Eu deja mi-am ales dulapul, patul, draperiile si covorul pentru camera mea si am o gramada de idei pentru living. De fapt am ajuns sa stiu si ce perne decorative o sa iau, atat de nerabdadoare sunt sa scap de garsoniera asta. Mai ales ca acolo imi voi permite sa-mi iau catelul

In rest toul bine! Glicemiile in general sunt bune, dar mai am si momente cand glucometrul imi arata un numar peste 200 fara sa stiu de ce. Cred ca e cazul sa-mi pun senzorul si sa vad exact ce se intampla.

La cumparaturi cu diabet

Uneori poate fi o adevarata provocare sa mergi la cumparaturi cand ai diabet, cel putin asa era pentru mine la inceputul relatiei mele cu boala. Trebuie sa ai multa rabdare ( la mine e inexistenta) si multa atentie sa citesti etichetele minuscule la aproape toate produsele.

Inainte nu prea bagam in seama etichetele, iar din cauza asta am avut glicemii mari si nu stiam de ce. Sunt unele produse pe care scrie mare LIGHT si iti ridica glicemia pana la cer. De ce? Simplu, n-au zahar, dar au sirop de glucoza! Sau sunt unele tot LIGHT, dar se refera la grasimi si nu la zahar. Problema este ca mai sunt produse pe care nu scrie cantitatea de carbohidrati/glucide. Aici intervine tabelul bincunoscut de toti cu sangele putin mai dulce.

Un diabetolog mi-a spus sa am grija cu chipsurile, sau produsele de genul, care au foarte multe E-uri, la care trebuie sa-mi fac putin mai multa insulina  fata de cantitatea de pe eticheta pentru ca E-urile cresc si ele putin glicemia.

Acum stiu cantitatea de carbohidrati la toate si nu mai e nevoie sa citesc chiar toate etichetele, dar cand apare ceva nou stau si citesc tot, desi se uita lumea ciudat la mine.

Cand ies la un restaurant sa mananc e mai greu pentru ca desi pe meniu e scris gramajul niciodata nu corespunde. Ori e mai mult, ori mai putin. Iar cand ii spui chelenrului sa-ti cantareasca si sa-ti spuna exact, se uita urat la tine si iti spune ceva de genu:  ”Nu va furam, domnisoara, stati fara grija”, cu ochii dati peste cap. Bineinteles ca m-am enervat si i-am spus care e de fapt problema mea. Am patit odata sa cer o citronada fara zahar si sa primesc una CU. Mda..

Progrese

O pompa noua de insulina destul de interesanta ce mi-a atras antentia, desi in Romania probabil nu-s sanse sa ajunga. Nu asta conteaza. Progresam

Schmiedel’s design looks like a modern wristwatch but contains a pump with sufficient insulin for two to three weeks use by a type-1 diabetic. The pump is attached to the user via a thin tube and a needle inserted under the skin to allow the insulin to flow into the body continuously, substituting conventional syringe injections. Inside COR a piezo-electric transducer absorbs the energy of even the slightest movement of the person who wears it and converts it into electricity to drive the insulin pump.

Mai multe detalii aici

Iubirea

Si uite ca iar vine acea perioada a anului, cand vezi magazinele pline de inimioare si cand toata lumea cica se iubeste mai mult. Valentine`s day! Eu zic sa luam si ziua recunostintei sa fie totul complet. Ok, e dragut sa sarbatorim faptul ca iubim si suntem iubiti, dar din cate stiu eu aveam deja Dragobetele. In orice caz e mai interesant sa spui un “te iubesc”, sau sa dai/primesti un cadou asa din senin, fara nicio sarbatoare, fara nicio ocazie.

Iubesc sa iubesc si mai ales sa fiu iubita. Imi place sa dau totul si sa mi se dea totul. In limite rationale bineinteles. Si ca sa leg putin asta de diabet, eu credeam ca imi va fi greu cu relatiile din cauza glicemiilor, a grijei pentru mancare, carbohidrati, insulina etc., mai ales ca o glicemie mare poate sa iti dea stari destul de ciudate (esti iritabil,nervos…), plus ca eu sunt de la natura destul de incapatanata. Ei, se pare ca nu are nicio legatura. Nu eu eram vinovata, trebuia doar sa gasesc pe cineva potrivit. Mie inca nu-mi vine sa cred ca dupa atata timp nu s-a ivit nicio cearta in toata relatia asta. Dar niciuna. Se pare ca se poate. La inceput ma mai ascundeam cand imi faceam glicemia si insulina, dar acum cand am glicemia mai mare el deja stie cate unitati de insulina trebuie sa-mi dau, iar cand mergem la cumparaturi se uita la cati carbohidrati au produsele.

Eu deja am ajuns sa-mi cunosc foarte bine organismul si stiu ce trebuie sa fac de fiecare data, dar e asa fain cand cineva are grija de tine! Totusi zilele trecute am facut o prostioara. Desi dragul meu iubit mi-a zis sa-mi schimb cateterul, eu de lene am mai stat cu el, iar ieri cand l-am dat jos era infectat locul si canalicula era indoita, deci nu stiu cata insulina am primit eu… Oricum acum ma simt foarte bine. Glicemia imi permite un desert mare pentru ca azi ne sarbatorim prima intalnire si pentru ca tot s-a incalzit afara poate si o plimbare prin parc sa mai scad din cantitatea de insulina.

Iubirea-i buna in concluzie, mai ales ca fericirea provocata iti scade glicemia! Deci iubiti ca e sanatos!

P.S.: Sa tineti la indemana zahar/glucoza!

Spitalul

Mi-am adus aminte de perioade urate din viata cu diabet si anume: sptialul. Pana sa am aceasta boala nu am mai fost internata in spital. Cel mai groaznic credeam ca  a fost la internare cand am incercat sa fug, insa diagnosticarea nu mai e pe primul loc. Dupa ce mi-am pus pompa de insulina m-am internat de doua ori si atunci chiar a fost chin!  Intr-adevar stiam mai multe despre diabet, despre carbohidrati&co, dar de fiecare data mi-au scos pompa. Prima data s-a intamplat in Piatra Neamt in timpul bac-ului pentru ca niciun doctor nu stia cum sa umble cu ea. A doua oara a fost inainte de Paste, aici, in Bucuresti, cand nu stiau daca mai functiona bine, avand in vedere ca aveam cetone si o glicemie peste 600; de fapt ea functiona, dar cateterul era de vina.

In amble cazuri am realizat cat imi lipseste pompa de insulina. M-am obisnuit cu ea si de fiecare data cand imi faceam insulina o cautam prin buzunare, mai ales ca dozele depaseau numarul de 4/zi. Plus ca trebuia sa ma hotarasc inainte de masa tot ce voiam sa mananc, iar daca nu mai puteam treabuia sa inghit tot!

De asta iubesc acest aparat minune. Face parte din mine si cel mai important ma tine in viata. Zilele trecute mi-a dat o eroare de motor si m-am speriat foarte tare pentru ca nu am ce face fara ea avand in vedere ca sunt numai pe insulina rapida. Ar trebui sa ma duc la spital sa ma treaca repede pe Lantus, asta daca voi fi in stare sa conduc. Bineinteles in cel mai rau caz as chema ambulanta, dar nu le suport de nicio culoare. Ma ia cu fiori de fiecare data cand vad/aud una.

Recunosc, am mai avut glicemii de 600, dar m-am descurcat singura.  Nu recomand, e mult mai greu. Mereu e mai buna o perfuzie. Eu imi reveneam intr-o zi cu greu, iar urmatoarele erau groaznice, dar cel putin nu era spitalul.  Altceva ce nu suport in spital: pacientii. De fiecare data eram in salon cu femei trecute de 50 de ani cu diabet de dipII.  Bineinteles intrebari peste intrebari: Ai diabet la varsta asta?? Deja esti pe insulina? Saraca de tine!

Stiu ca  neinformarea e de vina. Stiu ca nici despre boala lor nu stiu mare lucru, stiu ca nu e vina lor, dar e stresant! Si sa vedeti cand vine vorba despre complicatii, oho, acolo distractie! Si ca sa vedeti ca nu glumesc, ultima data imi faceau teorie cum ca eu consum banii parintilor degeaba facandu-mi atatea teste de glicemie. Mda.

E destul de trist de fapt.